România, campioană mondială la U-14:** „Nu am plecat ca favoriți și asta poate că ne-a ajutat”

Hristu Șapera, antrenorul echipei României de baschet 3×3, la
nivelul vârstei under 14, a declarat, joi, că elevii săi au
câștigat meritat titlul mondial la Ankara, precizând că poate i-a
ajutat și faptul că nu au pornit ca favoriți ai competiției.

„Am câștigat un turneu destul de puternic. Copiii și-au
dorit foarte mult lucrul ăsta și au meritat să câștige. Important
este că trebuie să conștientiezeze că le va fi mult mai greu la
celelalte categorii de vârstă. A fost greu în finala cu Anglia, în
care nu porneam ca favoriți. Turcia, Germania și Anglia erau
principalele favorite ale competiției. Au fost câteva echipe destul
de puternice. Noi nu am plecat ca favoriți și asta poate că ne-a
ajutat”
, a spus Șapera, joi, la revenirea în România.

Echipa României de baschet 3×3, la nivelul vârstei under 14, a
câștigat miercuri seară titlul mondial, după ce a învins Anglia, cu
scorul de 29-16, în finala „World Children’s Games”, cum este
denumit Campionatul Mondial de baschet 3×3 (under 14).

MEDIAFAX

Publicat: 28 04. 2011, 19:57
Actualizat: 28 04. 2011, 19:58