România poate organiza CM 2012 U17! Vezi ce calificativ au primit sălile de baschet
Federația Română de Baschet a anunțat, miercuri, că forul
internațional de profil (FIBA) va inspecta condițiile pe care le
poate oferi România, în vederea organizării Campionatului Mondial
feminin under 17, din anul 2012.
FR Baschet și-a anunțat intenția de a organiza CM de junioare
din 2012, astfel că FIBA a programat o inspecție a sălilor în care
ar urma să aibă loc meciurile, dar și condițiile de cazare din
hotelurile rezervate celor 12 echipe participante.
Președintele FRB, Carmen Tocală, a declarat că inspectorii
forului internațional vor vizita sălile din orașele Timișoara,
Arad, Oradea și Cluj. „Este pentru prima dată când România
solicită o astfel de competiție, iar ultimul calificativ primit din
partea FIBA-Europe, pentru organizarea Campionatului European de
junioare de la Timișoara, din 2010, a fost de «foarte bine».
Proiectul vizează mai multe orașe apropiate, Timișoara, Arad,
Oradea și Cluj, în care baschetul are un loc de cinste printre
suporteri. Vom prezenta înaltului oficial FIBA toate sălile și
hotelurile din cele patru orașe. Cred că avem deja o experiență
vastă în organizarea celor trei Campionate Europene din ultimii
cinci ani, la noi în țară, și cred că putem obține și dreptul de a
organiza Campionatul Mondial U17 feminin, din 2012”, a
spus Tocală.
Directorul sportiv al FIBA, Ljubomir Kotleba, va sosi în România
în 23 noiembrie, la București, iar timp de patru zile va inspecta
toate condițiile impuse pentru organizarea CM din 2012, urmând a
pleca de la Cluj, în 26 noiembrie.
Sursa: Mediafax