Naționala feminină de baschet a României debutează vineri, în Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara, de la ora 20:30, împotriva echipei din Muntenegru, în Grupa A la EuroBasket Women 2015, competiție organizată în periada 11-15 iunie, împreună, de România și Ungaria. Tricolorele pregătite de Florin Nini au o grupă complicată, care include selecționatele Franței, Cehiei, Muntenegrului și Ucrainei, ocupantele locurilor 2, 6, 9 și 13 în 2013. Partida este transmisă de DigiSport.
„Îmi doresc enorm să trecem de grupe. Sper că ne va ajuta foarte mult și faptul că vom fi acasă și vom avea fanii alături de noi. Vom juca cu echipe foarte puternice, iar dacă vrem să trecem mai departe va trebui să câștigăm cel puțin două meciuri. Noi credem în șansa noastră.Venim după un campionat în care multe dintre noi am jucat foarte mult. S-a acumulat multă oboseală. Acum însă suntem bine și pregătite pentru Campionatul European. Sper ca toate colegele mele să realizeze, precum am realizat și eu, cât de important este să joci cu sufletul, cu inima„, a punctat într-un interviu publicat de site-ul Federației Române de Baschet, Annemarie Părău, căpitanul „tricolorelor”. Sportiva născută la Timișoara este una dintre cele mai experimentate jucătoare ale României, aflându-se la a patra competiție EuroBasket a carierei. Ca și la tenis de masă, România intră în competiția europeană cu o formație sută la sută autohtonă, fără jucătoare naturalizate – fiind singura națională în această situație, dintre cele 20 de națiuni prezente la start.
România revine după o pauză de opt ani la un turneu final al elitei europene de baschet. Primele trei echipe din fiecare grupă de cinci se califică în faza a doua a întrecerilor europene, a grupelor semifinale (două grupe de câte șase echipe). În sferturile de finală se califică primele patru echipe din fiecare serie semifinală, iar învingătoarele din faza a treia intra în „careul de ași”.
Timișoara, Oradea, Szombothely și Sopron sunt cele patru orașe-gazdă ale primei faze a EuroBasket Women 2015.
Lotul României
Programul complet al meciurilor, care vor începe în fiecare zi între 11 și 15 iunie de la ora 18.00, este următorul:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER