România va găzdui, în luna septembrie, la București, prima ediție a Campionatului European de baschet 3×3, a anunțat, marți Federația Europeană de Baschet, FIBA Europe, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
„Bucureștiul este considerat, nu numai în Europa, dar și în lume, drept capitala neoficială a baschetului 3×3. Acordarea organizării acestui Campionat European este o continuare a cooperării dintre FIBA Europe și orașul București, capitala României fiind anul trecut gazda primului turneu din circuitul european 3×3 Euro Tour”, a declarat președintele interimar al FIBA Europe, Cyriel Coomans.
Președintele Federației Române de Baschet, Horia Păun, speră ca România să demonstreze în septembrie că poate organiza competiții majore. „Ne bucurăm că am primit organizarea acestui eveniment important. Este un lucru extraordinar, mai ales că este prima ediție din istorie. Desigur, vom fi obligați să ne prezentăm, atât din punct de vedere organizatoric cât și sportiv la cel mai înalt nivel. Sunt convins că va fi o reușită și că putem demonstra că România poate organiza competiții majore europene”, a completat Păun.
Pentru accederea la turneul final al Campionatului European vor fi organizate trei turnee de calificare, la care și-au anunțat prezența 32 de echipe la masculin și 27 la feminin. La competiția găzduită de București vor participa câte 16 echipe naționale, atât la masculin cât și la feminin. România este calificată direct, ca țară organizatoare.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER