Russell Westbrook a înscris 58 de puncte într-un meci și totuși echipa lui, Oklahoma City Thunder, a pierdut!
Russell Westbrook, omul care face senzație în acest sezon în NBA, a avut o nouă zi de pomină, în partida Oklahoma City Thunder – Portland Trail Blazers. El a înscris nu mai puțin de 58 de puncte, dar tot nu a fost suficient pentru ca echipa lui să câștige. Portland s-a impus cu 126-121, provocând a patra înfrângere consecutivă a adversarului.
Chiar Russell Westbrook a fost cel care a irosit o șansă importantă pe finalul jocului, când la scorul de 119-122, cu 12 secunde înainte de final, a ratat un coș de 3 puncte. Jucătorul lui Oklahmona a încheiat meciul cu un procentaj de peste 50% (21 de coșuri înscrise din 39 de încercări), dar și cu un nou record personal în NBA. În acest sezon, doar Klay Thompson (Golden State) a reușit să-l depășească, cu 60 de puncte realizate într-o partidă cu Indiana Pacers.
Russell Westbrook a înscris 58 de puncte, dar nu a realizat și un nou triple-double, astfel că a rămas pentru moment la cota 30. El mai are la dispoziție 18 partide pentru a egala recordul lui Oscar Robertson – 41 triple-doubles într-un sezon. În orice caz, Westbrook este cotat cu peste 60% șanse să termine sezonul în triple-double, situația care a fost înregistrată pentru ultima dată în 1961-1962, autorul fiind același Oscar Robertson.
Sezonul NBA a intrat în ultimul sfert al sezonului regulat, iar numărătoarea echipelor care vor juca în play-off a început. Golden State Warriors și San Antonio Spurs (ambele echipe din Conferința de Vest) și-au asigurat deja prezența în faza următoare a competiției, într-un moment în care echipele mai au de disputat între 18 și 20 de partide. Chiar dacă a pierdut ultimele patru meciuri, Oklahoma City Thunder și Russell Westbrook nu au emoții în privința calificării, locul 7 în Vest fiind pentru moment destul de sigur.