Mihai Silvăşan (38 de ani), antrenorul echipei U Banca Transilvania Cluj, a fost numit la prima reprezentativă de baschet masculin, a informat FR de Baschet.
Tehnicianul se află la conducerea campioanei României din urmă cu șapte ani, interval în care a obținut patru titluri de campion, 5 Cupe ale României şi 4 Supercupe.
La aceste performanţe se adaugă şi un titlu adjudecat ca jucător, în 2011. Tot ca baschetbalist, Silvăşan ieşit de trei ori vicecampion naţional şi a fost finalist în Liga Europei Centrale. Anterior, ca junior a câştigat 8 titluri consecutive sub comanda antrenorului Voicu Moldovan.
”Este o provocare mare pentru mine! Nu am refuzat niciodată prezenţa ca jucător la naţională şi nu voi refuza nici ca antrenor. Lucrurile s-au întâmplat foarte rapid, mai sunt multe aspecte de discutat şi de pus la punct în ceea ce priveşte strategia şi condiţiile în care se va desfăşura activitatea lotului naţional.
Sunt onorat şi le mulţumesc tuturor celor care au încredere în mine!”, a spus Mihai Silvăşan pentru site-ul FR de Baschet.
Primul meci al noului selecţioner se va disputa în februarie, la Cluj-Napoca, împotriva naţionalei Luxemburgului, în precalificările pentru Cupa Mondială FIBA din 2027.
„Va face faţă şi la Cluj şi la națională, pentru că este tânăr, muncește foarte mult, cunoaște foarte bine jucătorii. Cu o parte dintre ei a jucat, pe alţii i-a antrenat, îi vede bine.
Va avea un colectiv tehnic pe care îl alege, nu îi impunem pe nimeni. Pe Mihai Silvăşan îl recomandă rezultatele internaționale, cele şapte meciuri câştigate internaţional, cu jucători de talie mondială.
Şi nu în ultimul rând, Mihai Silvăşan este român şi trebuie să folosim un antrenor român de talie”, a afirmat preşedinta Carmen Tocală.
Silvăşan a semnat contract cu federaţia pentru următorii patru ani, iar obiectivul său constă în testarea tuturor jucătorilor de valoare în perspectiva campaniei de calificare Cupa Mondială din 2026.
Începând din acest an, pentru prima dată în istoria sportului mondial, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție prin care a decis că data de 21 decembrie să devină World Basketball Day, fiind ziua în care s-a născut jocul de baschet.
Cu ocazia acestei sărbători, FIBA a lansat o mare provocare în social-media pentru aniversarea baschetului mondial, urmând că fiecare țară din întreagă lume (federații, cluburi, asociații etc) să posteze în dată de 21 decembrie pe paginile de Facebook sau pe conturile de Instagram diverse fotografii și clipuri, folosindu-se obligatoriu #WorldBasketballDay.
Astfel, FR de Baschet a propus tuturor echipelor din baschetul românesc să genereze împreună o campanie unitară de celebrare a World Basketball Day, prin promovarea unor acțiuni în grădinițe, școli, licee, spitale sau chiar de la antrenamente.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER