S-a sunat adunarea pentru baschet 3×3: 600 de jucători vor fi pe teren în weekend la BCR Sport Arena Streetball. Studenții din toată țara intră și ei în competiție
Terenurile de baschet în aer liber din Universitatea Politehnică București freamătă din nou după o lungă hibernare. Jucătorii de baschet 3×3 așteaptă cu sufletul la gură deschiderea sezonului la BCR Sport Arena Streetball. Va fi al 19-lea an din istoria competiției, cu o singură sincopă, în pandemie.
În mai puțin de două ore s-a depășit limita inițială de 120 de echipe, iar organizatorii au reușit să acomodeze în program 150 de echipe, adică 600 de jucători care vor evolua la primul turneu din acest an.
Baschet 3×3. 600 de jucători la BCR Sport Arena Streetball
Alături de ei, studenți din toată țara sunt prezenți la București pentru turneul final al Campionatelor Universitare de Baschet 3×3 organizate de către Federația Sportului Școlar și Universitar în colaborare cu Universitatea Politehnică București, clubul Știința București și cu susținerea Federației Române de Baschet.
Meciurile turneului final universitar se vor juca vineri si sâmbătă, iar evenimentul se va încheia duminică seara, cu finalele BCR Sport Arena Streetball.
Va fi o sărbătoare a baschetului nu doar pe teren ci și în afara lui, cu un concept de festival urban de sport, care include pe lângă meciurile de baschet 3×3 și o zonă generoasă pentru fani. Spectatorii, dar și jucătorii în pauzele dintre meciuri, se vor bucura de jocuri cu tematică baschet, de jocuri pe consolă, un food court, concursuri cu premii, muzică non-stop și momente de entertainment.
Drumul către finala BCR Sport Arena Streetball
Sezonul 19 al cele mai populare competiții de baschet 3×3 din România va include cinci etape regulate și o finală, unde vor avea acces cei mai buni jucători. Turneele vor avea loc în București 17-19 mai, Brașov 31 mai -2 iunie, Iași 19-21 iulie, Timișoara 9-11 august, iar pentru evenimentul din 21-23 iunie locul de desfășurare va fi confirmat ulterior.
Marea finală va avea loc la București în perioada 6-8 septembrie. Campioanele la categoria Open, atât la masculin cât și la feminin vor fi recompensate cu premii în bani în valoate de 1000 de euro la fiecare turneu, în timp ce la turneu final vor fi acordate premii în bani la fiecare categorie de vârstă.
Distracție pentru toată lumea
Acțiunea nu se oprește niciodată pe teren, iar pauzele dintre meciuri sunt dedicate concursurilor cu premii, la care poate participa oricine, fie că este sau nu înscris în competiție.
În 2023, aproape 4000 de jucători din 55 de orașe s-au înscris la evenimentele marca Sport Arena Streetball și au jucat peste 1500 de meciuri de baschet 3×3. Turneele au avut loc în București, Constanța și Timișoara.
Evenimentele marca Sport Arena Streetball celebrează sportul și cultura urbană începând cu anul 2005, atunci când a fost organizat primul turneu și oferă experiențe sportive și de entertainment la cel mai înalt nivel.
BCR Sport Arena Streetball 2024 este susținut de către BCR, Mastercard, Nike, BCR Leasing, Horizon, BCR Asigurări de Viață, Rom, Ideal Board Games și FR Baschet. Radio-ul oficial al evenimentelor este Kiss FM.