S-au făcut de rușine! Fără Rose, care va rata tot sezonul, Bulls a cedat cu Jazz
Utah Jazz a obținut a doua victorie din acest sezon în 16 meciuri, după ce a câștigat aseară, scor 89-83, după prelungiri, în fața lui Chicago Bulls.
*Rose, operat ieri la menisc, va rata tot sezonul, jucând doar 10 meciuri în ultimele două sezoane
*San Antonio Spurs (13-1), Indiana Pacers (13-1) și Portland Trail Blazers (13-2) au câștigat din nou aseară
*New York Knicks a cedat aseară al șaselea meci consecutiv, iar șansele de play-off devin din ce în ce mai mici
Carlos Boozer are dueluri tari cu adversarii, însă Bulls nu joacă la un nivel înalt în ofensivă
În cursul după-amiezii de ieri, Chicago Bulls anunța că superstarul Derrick Rose, accidentat vineri, a suferit o operație de reconstrucție a meniscului genunchiului drept și că va absenta întreg sezonul 2013-2014. O veste care a venit ca un laitmotiv al unui nou sezon ce se anunță modest pentru Bulls. Iar confirmarea nu a întârziat să apară. Aseară, Bulls a cedat al patrulea meci consecutiv, scor 83-89. Chiar în fața lui Utah Jazz, echipă care nu avea decât o victorie în primele 15 meciuri din acest sezon!
E clar deja că ofensiva „taurilor” suferă teribil. Poate chiar mai mult decât în sezonul trecut, pe care Rose l-a ratat în întregime din cauza unei rupturi de ligamente. Dar parcă diferența de la o serie de cinci victorii consecutive, pe care Bulls o legase înainte de jocul cu Denver Nuggets de joia trecută, până la una de patru eșecuri la rând e drum lung. Iar antrenorul Tom Thibodeau trebuie să găsească o soluție cât mai rapid. Altfel, Bulls nu numai că e în pericol să rateze play-off-ul, ci și să aibă un nou sezon catastrofal. Mai mult, e clar deja că Rose nu va mai fi niciodată jucătorul dinainte de cele două accidentări grave. Din acest punct de vedere, managementul „taurilor” trebuie deja să se gândească la viitor. Și nu ar fi de mirare dacă acest sezon ar putea fi intenționat cedat pentru pickuri cât mai bune în draftul din vara lui 2014. Până la astfel de supoziții însă rămâne jocul foarte slab prestat de Chicago aseară, în fața celei mai slabe echipe din acest sezon. Utah nu câștigase decât un meci, dar s-a ambiționat teribil. Și pentru prima oară în acest sezon, toți cei cinci titulari ai lui Jazz au marcat cel puțin 10 puncte. În schimb, la Bulls, eforturile lui Carlos Boozer (26 de puncte, 16 recuperări) și Luol Deng (24 de puncte, 10 recuperări) au fost în van. Iar Bulls (6-7) începe să piardă conctactul cu liderele din Est, căzând pe 6 în clasamentul Conferinței!
La 36 de ani, Manu Ginobili (în negru) continuă să aibă evoluții bune
Eficiență și constanță pentru Spurs
Nu aceleași probleme le are San Antonio Spurs. Echipa lui Gregg Popovich face ce știe mai bine și domină autoritar Conferința de Vest. Victoria de aseară, scor 112-93, obținută pe teren în fața lui New Orleans Pelicans a fost a 11-a consecutivă din acest sezon pentru texani! A fost din nou un efort de echipă pentru Spurs, care a avut șapte jucători cu cel puțin zece puncte marcate. Lider? Manu Ginobili, care a fost instrumental într-o serie de 11 puncte consecutive marcate fără punct primit de către Spurs, serie care a dus, în cele din urmă, la victoria texanilor. Tony Parker (14 puncte, 7 pase decisive) și Tim Duncan (10 puncte) au contribuit la rândul lor la a 13-a victorie din acest sezon din 14 meciuri disputate. În schimb, Pelicans (6-7) e pe 13 în Vest și pare că va avea probleme să se lupte la un loc de play-off.
LaMarcus Aldridge (în negru) a fost aseară peste Melo Anthony și Knicks
Portland, up! Knicks, down!
Dacă Spurs se teme momentan de cineva, sigur se teme de Portland Trail Blazers. Neluată în seamă la începutul sezonului, echipa din Oregon surprinde pe toată lumea. Aseară, cu a 11-a victorie la rând, scor 102-91, pe teren propriu, contra lui New York Knicks, trupa lui Terry Stotts și-a îmbunătățit recordul la 13-2 în acest start de sezon! Diferența s-a făcut în sfertul doi, când ofensiva lui Blazers a explodat, iar scorul s-a făcut 44-22! Knicks, aflată la a șasea înfrângere consecutivă în acest sezon, n-a mai putut da o replică pe măsură, doar Melo Anthony (34 de puncte, 15 recuperări) fiind suficient de puternic pentru a se bate cu Portland. În schimb, la Blazers, Nicolas Batum (23 de puncte, 7 recuperări, 6 pase decisive), Damien Lillard (23 de puncte, 4 recuperări, 6 pase decisive) și LaMarcus Aldridge (18 puncte, 14 recuperări) au făcut din nou diferența. Iar Portland (13-2) are, teoretic, încă două meciuri ușoare, având în vedere situația din clasament, cu Phoenix Suns (joi) și Los Angeles Lakers (luni), ambele în deplasare. În schimb, Knicks (3-10) se îndepărtează tot mai mult de locul 8 din Est, iar viitorul sună sumbru pentru new-yorkezi.
LeBron nu a putut fi blocat de defensiva lui Suns aseară
LeBron, 35 de puncte cu nonșalanță
Și Miami Heat își continuă, nestingherită, seria victoriilor consecutive. A ajuns deja la 7, după ce a trecut aseară clar în „American Airlines Arena”, scor 102-97, de Phoenix Suns. Mai eficient decât de obicei, LeBron James a terminat meciul cu 35 de puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive, urcând pe locul trei în topul celor mai buni marcatori din NBA, după Kevin Durant și Carmelo Anthony, James având o medie de 26 de puncte pe meci. Interesant însă e că „Regele” a avut doar 14 field goal-uri, marcând punct după punct cu o nonșalanță incredibilă, care ar trebui să îi pună în gardă pe adversari. James a fost completat excelent de Dwayne Wade, care a terminat meciul cu 21 de puncte și 12 pase decisive, iar Heat (11-3) se menține în plasa Indianei Pacers.
Paul George (în albastru) s-a descurcat bine în ambele faze ale jocului
Pacers, din nou defensivă excelentă
Nici Pacers nu pare că ar avea probleme. La aproape zece zile de la primul eșec, cu Chicago Bulls, din acest sezon, echipa lui Frank Vogel și-a revenit complet. A practicat din nou un joc defensiv extraordinar în fața uneia dintre cele mai bune ofensive din NBA, cea a Minnesotei Timberwolves, limitând formația lui Kevin Love la doar 84 de puncte marcate, cele mai puține dintr-un meci în acest sezon. În schimb, Paul George (26 de puncte, 8 recuperări) și George Hill (26 de puncte, 7 pase decisive, 5 intercepții) au fost greu de oprit în ofensivă, aducând victoria Indianei, scor 98-84. A 13-a în 14 meciuri în acest debut de sezon, în care Pacers domină Conferința de Est.
Alte rezultate înregistrate aseară în NBA
Charlotte Bobcats – Boston Celtics 86-96
Detroit Pistons – Milwaukee Bucks 113-94
Memphis Grizzlies – Houston Rockets 86-93
Dallas Mavericks – Denver Nuggets 96-110