Chris Copeland, jucătorul echipei Indiana Pacers, a fost înjunghiat miercuri dimineață, în momentul în care ieșea dintr-un club din New York. Alți doi jucători ai echipei Atlanta Hawks au fost arestați pentru obstrucționarea investigației
La 31 de ani, Chris Copeland nu are decât trei sezoane în NBA. Extrema de forță a Indianei Pacers a jucat în carieră în Spania, Olanda, Belgia și Germania până când a revenit în Statele Unite, semnând un contract cu New York Knicks. Evoluțiile sale au fost mediocre, însă suficiente pentru a-i convinge pe șefii Indianei Pacers să îi ofere un contract pe doi ani, în valoare de 6,1 milioane de euro. Doar că jucătorul de 2,03 m nu a convins nici în acest sezon. Are 50 de meciuri, dintre care 12 ca titular, însă cifrele sale sunt slabe: 6,2 puncte pe meci, 2,2 recuperări pe meci și doar o pasă decisivă pe meci.
Și, din informațiile presei americane, Copeland nu este vreun sfânt! Potrivit New York Daily News, jucătorul lui Pacers a fost înjunghiat în stomac miercuri dimineață, atunci când ieșea din clubul 1 OAK, din cartierul Chelsea. Aflat în New York pentru meciul cu fosta sa echipă, Knicks, Copeland se afla în club alături de soția sa, Katrine Saltara. După o ceartă destul de dură, Copeland a fost înjunghiat de către Shezoy Bleary, o femeie în vârstă de 22 de ani, în timp ce Saltara a fost tăiată pe braț și pe picior.
În mod bizar, alți doi jucători din NBA au fost arestați în urma acestui eveniment. E vorba despre Pero Antic și Thabo Sefolosha, de la Atlanta Hawks, liderul Conferinței de Est. Cei doi au intervenit pentru a-l ajuta pe Copeland, dar au fost reținuți pentru că au împiedicat investigația detectivilor. Din primele informații, Copeland se află în afara oricărui pericol.
Similitudini cu cazul Marian Cozma
Cazul ne aduce aminte de tragicul incident în care handbalistul român Marian Cozma a fost ucis. Exact ca jucătorul Indianei Pacers, pivotul de 2,11 m care juca la Veszprem a ieșise într-un club din țara vecină, alături de mai mulți colegi. Aici, Cozma a fost atacat de mai mulți indivizi de etnie rromă, fiind înjunghiat de trei ori. Una dintre lovituri a fost chiar în inimă și i-a provocat decesul. Din fericire, în cazul lui Copeland, rana produsă de înjunghiere nu este una care să-i pună în pericol viața, susțin medicii care îl au acum în grijă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER