Scandal între legendele NBA! Michael Jordan a lansat o provocare, Kobe Bryant a luat foc: „Și el a furat” VIDEO – Imaginile care vorbesc singure
Michael Jordan (50 de ani) a dat startul unei adevărate polemici în SUA, după o declarație făcută în urmă cu câteva zile, în care spunea că se simte în stare să învingă în acest moment orice fost sau actual mare baschetbalist, într-un duel unu la unu.
Legendarul jucător al echipei Chicago Bulls a susținut că LeBron James nu ar avea nicio șansă în fața sa, dar are ceva dubii legate de starul lui LA Lakers, Kobe Bryant (35 de ani). „Nu cred că aș putea pierde contra lui LeBron, dar împotriva lui Kobe ar fi altă chestie…el mi-a furat toate mișcările”, a spus Jordan într-un video promoțional pentru jocul pe calculator NBA 2014.
Bryant nu a rămas impasibil la cele spuse de „Air” și i-a dat acestuia replica pe rețelele de socializare: „Efectul domino…el spune că eu am furat ceva de la el, iar eu spun că o generație întreagă a furat ceva de la mine. Cunosc bine istoria jocului și știu de unde vin mișcările lui Michael. De la David Thompson, Dr. J și, cele mai multe, de la Jerry West. Este logic să copiezi mișcări de la toți marii jucători dinaintea ta. Mulți dintre jucătorii care m-au întâlnit au crescut observându-mă și pentru mine este o onoare când îi înfrunt și văd similitudini între jocul meu și al lor”.