Serbia a fost aproape de o calificare istorică în finala Jocurilor Olimpice la baschet masculin, iar vecinii noștri au făcut scandal după ce Statele Unite s-au impus în cele din urmă, scor 95-91.
Unul dintre cei mai importanți jurnaliști sârbi este convins că jocurile de culise au făcut ca Serbia să nu producă marea surpriză în a doua semifinală.
Jocurile Olimpice de la Paris se apropie de final, iar lupta pentru medalii este una pe muchie de cuțit mai ales în sporturile de echipă. Așa s-a întâmplat și joi seara, atunci când Statele Unite, mare favorită la medalia de aur, a tremurat serios pentru prezența în ultimul act.
Vujadin Tomkovic a fost prezent la meciul dintre Serbia și Statele Unite, unul urmărit și în multe dintre pub-urile din Paris.
Fericit după triumful special al lui Novak Djokovic la Paris, jurnalistul sârb a fost acum extrem de dezamăgit, considerând că echipa sa a fost „furată”.
Acestuia i s-a părut revoltător mai ales modul în care a fost tratat starul Nikola Jokic, unul dintre cei mai importanți jucători din NBA. Asta chiar dacă Jokic n-a mai vorbit cu presa din Serbia de doi ani, alegând să tacă și în această perioadă, în timp ce a fost văzut trecând pe la zona mixtă.
„Arbitrii ne-au distrus! A fost jaf! Asta este părerea mea. Nu au arătat respect față de echipa noastră în timpul întregului turneu olimpic. Selecționerul a spus că s-au întâmplat lucruri ciudate în meciul cu Statele Unite și că este dezamăgit”, ne-a mărturisit jurnalistul sârb Vujadin Tomkovic, care a început cu adevărat meseria de jurnalist în 2001.
Acesta a dezvăluit de-a lungul timpului subiecte sensibile din anturajul Serbiei, fiind legat și de Partizan, rivala celor de la Steaua Roșie. Vujadin acoperă însă și alte sporturi, precum baschet, handbal, tenis, ori polo.
„Suntem mândri de băieții noștri, care au făcut o treabă fantastică și au rămas în lupta pentru o medalie, adică bronzul. Dacă îl vor lua, acesta va străluci precum aurul, pentru că băieții noștri merită asta”, au notat cei de la telegraf.rs, după eșecul dramatic cu Statele Unite.
Sârbii pun mare accent pe baschet, Partizan și Steaua Roșie fiind printre cele mai puternice echipe de pe continent. De menționat că reprezentativa de baschet feminin a devenit campioană europeană în 2021.
Medalia de aur va fi decernată sâmbătă seara, atunci când Statele Unite și Franța se întâlnesc în marea finală a Jocurilor Olimpice la baschet masculin.
Americanii, care se bazează pe o colecție de vedete, au câștigat aurul olimpic la ultimele patru ediții: 2008, 2012, 2016 și 2021 (Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost amânate de pandemia de COVID-19).
The United States are in the basketball final at the Olympics after a big comeback against Serbia 🇺🇸 🥇 2008 🥇 2012 🥇 2016 🥇 2020 ❓ 2024 They face France in the gold medal match.#BBCOlympics #Paris2024 #Olympics pic.twitter.com/V24QNktV99 — BBC Sport (@BBCSport) August 8, 2024
The United States are in the basketball final at the Olympics after a big comeback against Serbia 🇺🇸
🥇 2008 🥇 2012 🥇 2016 🥇 2020 ❓ 2024
They face France in the gold medal match.#BBCOlympics #Paris2024 #Olympics pic.twitter.com/V24QNktV99
— BBC Sport (@BBCSport) August 8, 2024
Vineri seara, pe arena lui PSG, Franța și Spania promit spectacol în finala competiției de fotbal masculin.
A fost un meci incredibil! Felicitări SUA pentru calificarea în finală, dar și Serbiei, care a arătat un joc fabulos. Oamenii ar trebui să fie mândri de ei” – Pau Gasol
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER