Semifinaliști!
Cu căpitanul echipei JuJuan Cooley în faliment total, BC Mureș
nu a avut nici o șansă la Cluj. „A fost obosit, a lipsit doat cinci
minute de pe teren în primele patru meciuri”, a explicat antrenorul
oaspeților, Prakuraitis.
Trei minute a avut „U” emoții în decisivul cu BC Mureș. De la
scorul de 7 la 8 în favoarea „tigrilor”, clujenii au preluat
frâiele jocului și diferența a crescut la început treptat, 36-28 la
pauza mare, apoi în ritm alert, tabela indicând 63-41 după o
jumătate de oră de joc. Ultimul sfert nu a avut istoric și echipa
universitară s-a calificat, după un an de pauză, din nou în
semifinale. Scor final 85-58. „Băieții și-au făcut bine treaba, mai
avem însă mult de lucru ca să ajungem aoclo unde ne dorim. Greul
abia acum începe”, a opiniat Marcel Țenter.
„După ce ne-au bătut de două ori la ei acasă, am crezut că
decisivul va fi mai greu. Dar a fost ziua noastră, am jucat foarte
bine în apărarea, mingea ne-a intrat în coș. A fost incredibil!
Urmează Elba Timișoara, am pierdut ultimul meci direct cu ei, știm
că nu va fi ușor, dar suntem pregătiți să luptăm câte meciuri va fi
nevoie, trei, patru cinci”, a declarat Kyndall Dykes. „U” Mobitelco
va întâlni în semifinale formația Elba Timișoara, care a eliminat
pe CSU Atlassib. Primele meciuri de dispută miercuri și joi la
Cluj. Principalii marcatori pentru „U” au fost Krstanovic 36 și
Dykes 15.