Sepsi SIC Sf. Gheorghe, la primul eșec în acest sezon în Liga Naţională de baschet feminin după o serie de 18 victorii consecutive
ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe a suferit prima înfrângere în acest sezon pe plan intern, marţi seara, când rivala CS Municipal Satu Mare s-a impus cu scorul de 69-65 (25-18, 12-17, 18-17, 14-13) pe teren propriu, într-un meci din Liga Naţională de baschet feminin.
Vicecampioana a dominat acest meci, pe care l-a controlat de la un capăt la altul.
Bernice Mosby, cea mai remarcată jucătoare
Sepsi SiC venea după 18 victorii consecutive în campionat şi patru în Cupa României (a cucerit trofeul), dintre care două chiar contra echipei din Satu Mare, în competiţia KO, scrie Agerpres.
De la CSM s-au remarcat Bernice Mosby 17 puncte, 9 recuperări, 3 pase decisive, Lauren Rochelle Ervin 15 p, 11 rec, Alina Podar 14 p, 4 pd. Cele mai bune de la Sepsi SIC au fost Chrissi Tijana Givens 17 p, 3 rec, Simina Andra Mandache 11 p, 6 rec, 3 pd, Annemarie Godri Părău 10 p, 6 pd.
În clasament, pe primul loc se află ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe, cu 21 puncte (11 jocuri), urmată de CS Municipal Satu Mare, 19 p (11 j), FCC Baschet Arad, 18 p (11 j), CS Municipal Târgovişte, 15 p (11 j), CS Universitatea Cluj-Napoca, 13 p (11 j), CSTBv Olimpia CSU Braşov, 13 p (11 j).