Și bătut, și accidentat. LeBron James are probleme la spate și la gleznă după eșecul cu Pelicans

Pentru a șaptea oară în ultimele 11 meciuri, Miami Heat a pierdut! Aseară, campioana din NBA a cedat cu 105-95 meciul cu New Orleans Pelicans, iar LeBron James s-a accidentat la gleznă

  • Anthony Davis a marcat 30 de puncte pentru Pelicans și se anunță unul dintre cei mai buni pivoți din ultimii 20 de ani
     
  • Indiana Pacers a pierdut pentru a treia oară în ultimele cinci partide, marcând doar 71 de puncte în eșecul cu Memphis Grizzlies
     
  • Fără Tim Duncan și Manu Ginobili, odihniți de Gregg Popovich, Spurs a reușit să câștige cu Warriors



Anthony Davis se anunță a fi unul dintre cei mai buni pivoți din ultimii ani din NBA

Actualul sezon regulat pare unul care trebuie uitat cât mai repede de LeBron James și Miami Heat. Teoretic, în acest moment, Miami ar fi trebuit să intre în forma pe care a arătat-o de fiecare dat în postseason în ultimele două sezoane. Doar că Heat nu poate profita de fiecare eșec al Indianei Pacers, liderul din Est care începe să arate că are probleme. Aseară, Heat a cedat pentru a șaptea oară în ultimele 11 partide, fiind învinsă cu 105-95 pe terenul lui New Orleans Pelicans. Și, mai mult, LeBron a arătat că este om. Superstarul lui Heat a marcat 25 de puncte și a reușit alte 8 recuperări și 9 pase decisive, chiar dacă a jucat cu dureri la spate, înainte de a-și suci glezna după ce a călcat greșit în urma unui duel cu Tyreke Evans. Însă ce e mai grav, Heat și-a arătat din nou slăbiciunea în fața unui pivot bun. Pentru al optulea meci consecutiv, Anthony Davis (30 de puncte, 11 recuperări, 3 intercepții) a reușit cel puțin 28 de puncte și 9 recuperări, lucru pe care nu l-a mai reușit vreun „big man” de la Shaquille O’Neal în 2001. „Devine un jucător mai bun de la meci la meci. E spectaculos”, a spus James despre fostul său coleg, Anthony Davis, cu care a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Londra. După acest eșec, Heat (47-21) a rămas pe 2 în Est, în spatele Indianei Pacers (51-19).


Jucătorii lui Pacers speră să iasă din această pasă proastă

Pacers, cel mai slab meci ofensiv din acest sezon

Însă nici Indiana nu mai știe să câștige. Echipa lui Frank Vogel e departe de ceea ce a arătat la începutul sezonului, iar eșecul de aseară cu Memphis Grizzlies, scor 71-82, a venit să confirme acest lucru. Starul Paul George nu a terminat decât cu opt puncte partida de aseară, în timp ce Lance Stephenson (15 puncte, 8 recuperări, 4 pase decisive) a fost cel mai bun om al Indianei, într-un meci în care liderul din Est a marcat cele mai puține puncte din acest sezon. „A fost cel mai complet meci pe care l-am jucat în acest sezon. Intensitatea defensivă a fost excepțională”, a declarat Mike Conley (21 de puncte, 5 recuperări, 4 pase decisive). Dacă Pacers (51-19) se îndreaptă către câștigarea Conferinței de Est, Memphis (41-28) continuă să surprindă și, cu nouă victorii în ultimele 13 partide, își păstrează locul 8 în Vest.


Tony Parker n-a putut conta pe ajutorul colegilor Duncan și Ginobili, dar a adus victoria lui Spurs

Victorie fără veterani

Sfârșit excelent de sezon pentru San Antonio Spurs. Echipa lui Gregg Popovich se detașează în fruntea clasamentului din Vest, după ce a obținut aseară al 13-lea succes consecutiv, scor 99-90, pe terenul lui Golden State Warriors. Tony Parker a reușit 20 de puncte și 5 pase decisive, în timp ce Tiago Splitter a contribuit la rândul său cu 17 puncte, 14 recuperări, 3 pase decisive, 1 intercepție și 1 capac. Victoria a venit în ciuda deciziei lui Popovich de a-i odihni pe Tim Duncan și Manu Ginobili. A fost al treilea succes pentru Spurs în fața lui Warriors în acest sezon, venit după ce anul trecut texanii îi eliminaseră în a doua rundă a play-off-ului pe californieni. Spurs (53-16) are cel mai bun record din NBA, cu două victorii peste locul secund din Vest, Oklahoma City Thunder, cu 13 meciuri rămase de jucat.

Alte rezultate înregistrate azi-noapte în NBA

Charlotte Bobcats – Portland Trail Blazers 124-94
Cleveland Cavaliers – Houston Rockets 111-118
Utah Jazz – New Orleans Pelicans 89-88
Los Angeles Clippers – Detroit Pistons 112-103
Chicago Bulls – Philadelphia 76ers 91-81

Publicat: 23 03. 2014, 08:43
Actualizat: 23 03. 2014, 12:42