Situație jenantă pentru sportul arădean și pentru ceea ce înseamnă infrastructură sportivă în orașul de pe Mureș. Meciul de mâine, din cadrul primei manșe a sferturilor de finală ale Cupei României la baschet feminin, dintre FCC Baschet UAV Arad și CSM Satu Mare, s-a mutat în alt oraș și asta pentru că în singura sală omologată pentru competiție din Arad…plouă.
Situația nu e nouă la Polivalenta de pe Mureș, doar că ea fost din nou sesziată după precipitațiile abundente de luni. Mai mult, de această dată s-a constatat că apa pluvială cade inclusiv în zona centrală a terenului, dar și pe unul dintre panouri și nu doar pe laturile parchetului cum se petrecea în trecut.
Cum și miercuri se anunță ploi la Arad, „oficialii” grupării „galben-albastre” a luat legătură cu omologii lor sătmăreni pentru a încerca să inverseze ordinea partidelor, adică turul să se joace pe terenul vicecampioanei en-titre, iar returul la Arad. Oferta a fost declinată, dar și refăcută cu o dublă manșă la Satu Mare.
De această dată, arădenii au spus pas, însă au rămas pe cap cu problema organizării jocului de mâine, de la ora 18. „Din păcate, suntem în situația de a opta pentru o altă sală. Variantele sunt sălile din Oradea, Deva și Timișoara, cu mențiunea că aceasta din urmă e favorită prin prisma distanței.
Știm că sunt costuri mari cu repararea definitivă a acoperișului, dar varianta cea mai bună pentru noi ar fi lucrările de modernizare a Sălii Universității Aurel Vlaicu – Mihai Botez, care ar costa în jur de 100 de mii de euro. Adică, vorbim în special de costurile cu punerea parchetului și montarea panourilor și tabelelor electronice. Ne pare rău și că nu am găsit înțelegere la echipa din Satu Mare, să jucăm manșa tur la ele și returul la noi. Probabil dacă nu am fi bătut-o în campionat la Arad (n.a. 75-64) ar fi acceptat”, spune Marcel Urban, managerul FCC UAV Arad.
La câteva minute după cele spuse de Urban, clubul arădean a dat un comunicat pe site-ul oficial, în care anunță că meciul dintre FCC Baschet UAV Arad și CSM Satu Mare se va juca la Timișoara. Așadar, publicul arădean nu va avea ocazia revederii, pentru ultima oară în acest an, cu favoritele lor.
„Veste tristă pentru suporterii „galbeni-albaştri”. Prima manşă a sfertului de finală din Cupa României dintre FCC Baschet UAV Arad şi CSM Satu Mare nu se va mai disputa cum era programat iniţial în oraşul nostru.
Datorită unor avarii apărute la acoperişul sălii Sporturilor „Victoria” din Arad, ca urmare a ploilor din ultimele zile care se infiltrează prin acoperiş şi se scurg pe parchet, cele două echipe sunt în imposibilitatea de a desfăşura partida în conditii optime. Clubul a fost nevoit să mute duelul în altă locaţie. Cea mai apropiată arenă omologată se află la Timişoara, în sala „Constantin Jude.” Startul întâlnirii rămâne pentru ora 18, în oraşul de pe Bega.
Pe această cale, clubul arădean transmite scuze suporterilor arădeni pentru inconvenientul apărut şi mulţumeşte pentru înţelegere”.
***
Programul complet al sferturilor de finală din Cupa României la baschet feminin
Marți, 28 decembrie
Ora 19: Olimpia CSU Brașov – Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe
Miercuri, 29 decembrie
Ora 14: CSM Târgoviște – Academia Phoenix CSU Simona Halep Constanța
Ora 16,30: CSM Alexandria – BC Sirius Târgu Mureș
Ora 18: FCC Baschet UAV Arad – CSM Satu Mare
Joi, 30 decembrie
Ora 16: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe – Olimpia CSU Brașov
Miercuri, 5 ianuarie
Ora 16: Academia Phoenix CSU Simona Halep Constanța – CSM Târgoviște
Ora 18: CSM Satu Mare – FCC Baschet UAV Arad
Joi, 6 ianuarie
Ora 18: BC Sirius Târgu Mureș – CSM Alexandria
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER