Smith a fost suspendat 3 luni, Triplett două etape
Baschetbalistul american Jason Smith, de la CSU Sibiu, a fost suspendat, miercuri, pentru trei luni de Comisia de Disciplină a Federației Române de Baschet.
Suspendarea a venit ca urmare a faptului ca în meciul din ultima etapa, în deplasare cu "U"Mobitelco Cluj, l-a lovit pe adversarul sau, sârbul Branko Cuic. "S-au judecat cazurile lui Jason Smith pentru lovirea unui adversar în timpul meciului și al jucătorului Keith Triplett, ambii de la CSU Sibiu, pentru injurii aduse arbitrilor. În cazul lui Smith s-a decis să fie suspendat pentru 3 luni și la plata unei amenzi de 500 de euro, iar în cazul lui Keith Triplett s-a decis la suspendare pe două etape și amendă de 150 de euro. Conform regulamentului FR Baschet, Smith putea fi suspendat între 3 si 6 luni, dar aflându-se la prima abatere a primit minim de suspendare", a declarat Adrian Miclescu, membru în cadrul Comisiei de Disciplină a FR Baschet. Oficialul din cadrul comisiei a mai precizat că ambii jucători pot face apel, la comisia de profil.
Omul care antrenează pe CSU Sibiu, neamțul Peter Schomers, s-a arătat consternat de decizia luată de comisia de disciplină a Federației Române de Baschet, prin care Jason Smith a primit trei luni de suspendare și o amendă de 500 de euro, iar Keith Triplett s-a ales cu două etape de suspendare și 150 de euro amendă. „Cred că e o glumă proastă ceea ce se întâmplă. Nu poate fi adevărată această decizie. Smith a fost provocat acolo. Se vede pe toate imaginile tv. Este complet ridicol ceea ce se întâmplă” a comentat Schomers. Acesta spune că Sibiul va face apel la deciziile luate și că dacă acestea nu vor fi schimbate, pentru CSU campionatul este aproape terminat. „Smith este unul din cei mai importanți jucători din echipă. Decizia asta afectează foarte tare echipa mea. Această veste ar putea schimba radical șansele noastre în campionat” a mai spus Schomers. Tehnicianul lui Csu Sibiu a fost surprins și de decizia luată în cazul lui Triplett. „Este complet ridicol ce au făcut și cu Triplett. Păi cum să îl suspende pentru că a zis un arbitru că l-ar fi înjurat? Este fantastic cum se judecă lucrurile aici în România” a mai psus acesta.
Neamțul de la cârma lui CSU nu înțelege de de Clujul nu a primit nicio sancțiune și mai ales de ce Cuic a fost iertat. „Ce reguli sunt astea? Cum adică cel care provoacă scandalul scapă fără nicio suspendare? Păi atunci așa o să facem și noi că văd că așa merg lucrurile pe aici. Este bătaie de joc oameni buni” a mai spus siderat antrenorul lui CSU Sibiu.
Directorul secției de baschet de la CSU Sibiu, Cristi Bicher a rămas mască la aflarea deciziilor luate de comisia de disciplină a FRB. Oficialul lui Csu Sibiu spune că totul este exagerat. „Se va face apel cu siguranță. Ambele decizii sunt total greșite. Păi cum să îl suspende pe Triplett că a înjurat, când la fiecare meci se întâmplă astfel de lucruri? Cum să îl suspende pe Smith 3 luni, când Helcioiu a primit 2 etape că a bătut un arbitru? Și de ce nu l-a suspendat și pe Cuic, cel care a fost capul răutăților și care l-a provocat pe Smith?” a răbufnit Bicher. Acesta crede că succesele Sibiului în acest campionat și victoria de la Ploiești au deranjat foarte tare, dar anunță că Sibiul nu deazarmează. „Suncer ne simțim furați și defavorizați. Dacă deranjăm să se spună cu voce tare. Sper ca deciziile să fie schimbate. Orice hotărâre va fi luată la ape, noi vom lupta până la capăt împotriva tuturor” a mai spus acesta.
Președinta Federației Române de Baschet, Carmen Tocală a refuzat categoric să comenteze deciziile luate, dar s-a arătat mirată de faptul că Clujul nu a primit nicio sancțiune. „Nu trebuia în primul rând să se întâmple așa ceva pe un teren de baschet. Cred că sala de la Cluj va primi cel puțin o amendă pentru ce s-a întâmplat acolo. În rest nu comentez deciziile comisiei de disciplină. Sibiul poate însă să facă apel” a spus Tocală.
Președintele lui U Mobiteclo Cluj Napoca spune că nu avea de ce ca Federația să dea vreo sancțiune Clujuluim, pentru că „niciun jucător clujean nu a lovit pe nimeni și niciun specator clujean nu a intrat pe teren”. Cristescu spune că dacă el ar fi fost în locul Sibiului, ar fi făcut apel la decizie. „Sincer îmi pare rău pentru Sibiu și pentru ce s-a întâmplat la meciul cu noi. Tot sincer vă spun că nu e treaba mea să comentez deciziile Comisiei de Disciplină și nici nu e treaba mea să mă pronunț în această situație. E păcat că a ieșit de a ieșit, mai ales că mai erau câteva secunde de joc” a spus și Cristescu.
.