Șoc în Banat!** Timișorenii au rămas fără antrenor

Conducerea lui BC Timișoara a anunțat în cursul dimineții zilei
de astăzi că Dragan Petricevic nu mai este antrenorul echipei,
încetându-se de comun acord colaborarea cu tehnicianul
bosniac.

Ultimele două rezultate ale lui Păltinișanu și compania, eșecul la
scor, 97-52, de la Cluj și înfrângerea, 68-84, suferită pe teren
propriu în fața penultimei clasate, BC Miercurea Ciuc, au fost
apogeul unui parcurs dezolant al echipei în actuala ediție a
Diviziei A. BC Timișoara se află în acest moment pe locul zece în
clasament, cu un bilanț de 12 victorii și 15 meciuri
pierdute.

Interimatul va fi asigurat de antrenorul de la BC Timișoara II,
Djordje Jovicic și secundul Cristian Bota. „Leii” mai au de
disputat trei meciuri din retur, cu SCM Craiova, CSM Oradea și
Energia Rovinari, urmând să evolueze apoi în play-out. Din vară, la
Timișoara va fi adus un antrenor străin, cu care se poartă deja
discuții.

Dragan Petricevic antrena pe Bega din 2006, perioadă în care a
cucerit titlul de vicecampion în 2009 și Cupa României în 2010,
primul trofeu din istoria baschetului timișorean. Bosniacul a mai
trecut de-a lungul cariereri pe la „U” Cluj, Politehnica Iași, West
Petrom Arad și CSU Asesoft, câștigând campionatul cu „U” în 1996,
alte două titluri cu echipa din Arad și primele trofee din
palmaresul ploieștenilor, cupa și titlul în 2004.

Publicat: 22 03. 2011, 13:37
Actualizat: 22 03. 2011, 20:16