Spania trece de Grecia, într-o reeditare a finalei CM 2006!** Ibericii dau piept cu sârbii în sferturi

Campioana Mondială, Spania, a suferit în faza grupelor, când a
pierdut două partide și a fost nevoită să dea piept cu Grecia încă
din faza optimilor (o reeditare a finalei Mondialului din Japonia,
2006). Chiar și așa ibericii au strâns rândurile și au câștigat
destul de lejer, deși Diamantidis&co au dat senzația că pot
rămâne aproape de adversar.

Cele două mari atuuri ale Spaniei au fost reprezentate de prezența
în teren a lui Juan Carlos Navarro, jucătorul Barcelonei marcând 22
de puncte și de banca de rezerve. Cu un lot mult valoros și mai
echilibrat, campionii mondiali s-au impus în final cu 80-72 (22-2 a
fost aportul jucătorilor de pe banca de rezerve!).

Serbia,
câștigătoare la limită

Serbia și Croația s-au înfruntat pentru prima dată la un Campionat
Mondial. Cele două națiuni au adunat o sumedenie de medalii atunci
când au evoluat în aceleași culori pentru Iugoslavia. Plavii au
câștigat grupa A, cu Argentina sau Australia, în timp ce adversarii
au „gâfâit”, calificându-se de pe locul patru în optimi.

Acest lucru nu s-a văzut aseară. În fața a 15.000 de spectatori,
croații au plecat ca din pușcă și aveau la finalul primului sfert
un avantaj de 8 puncte. Sârbii au revenit și au dominat total
următoarele două sferturi, dar nu au reușit să se desprindă pe
tabelă. Ba chiar, pe final au avut mari emoții, croații venind la
un singur punct în spatele lor. S-a încheiat 73-72 pentru Serbia,
care va da piept cu Spania în sferturile de finală; meciul este, în
fapt reeditarea finalei ultimei ediții a Campionatului European,
când ibericii s-au impus la Katowice, cu 85-63.

Azi se joacă
: Turcia – Franța și Slovenia –
Australia

Mai sunt de jucat:
USA – Angola, Rusia-Noua Zeelandă,
Lituania – China, Argentina – Brazilia

Publicat: 05 09. 2010, 08:44
Actualizat: 05 09. 2010, 09:01