Spartak Moscova – CSM Târgoviște, scor 91-84, în Top 14 al Euroligii
Campioana României la baschet feminin CSM Târgoviște a fost învinsă, marți, în deplasare, de formația rusă Spartak Moscova Region, cu scorul de 91-84 (46-46), în primul meci din cele trei programate în faza Top 14 a Euroligii.
Marcatoare: Spartak – Hammon 23 puncte, Dupree 20, Beliakova 17, Augustus 16, Kuzina 6, Vieru 4, Petrovici 3, Aguilar 2; CSM Târgoviște – Ajavon 22 puncte, Mărginean 19, Miljkovici 16, Matici 8, Tihonenko 8, Pop 6, Stoenescu 3, Huțanu 2.
A doua partidă dintre cele două formații va avea loc la Târgoviște, în 22 februarie (ora 18.00), iar cea de-a treia, dacă va mai fi nevoie, în 27 februarie (ora 16.00), din nou pe terenul formației Spartak, echipă ce a câștigat de patru ori Euroliga în ultimele șase sezoane.
Câștigătoarele celor șapte confruntări din Top 14, care se dispută în sistemul „cel mai bun din trei meciuri”, se vor alătura formației ruse UMMC Ekaterinburg, organizatoara Turneului Top 8 (sferturile de finală).
Sursa: Mediafax