La fel ca și pentru mulți alți baschetbaliști, și pentru Alexandru Olah, sezonul de baschet 2019-2020 s-a terminat fără disputarea tuturor meciurilor, din cauza pandemiei de coronavirus. Pivotul echipei naționala a fost legitimat în ultimul an la Breogan, echipa din orașul Lugo care a jucat în LEB Oro din Spania.
Timișoreanul a trăit pe pielea sa carantina dură din Peninsula Iberică, dar, chiar și așa, simte că a progresat foarte mult în baschetul spaniol.
Alexandru Olah a revenit în țară de trei săptămâni. Din martie, timp de două luni, a ieșit din casă doar pentru cumpărături. ”A fost foarte ciudat să ne oprim brusc din activitate, fiind în mijlocul sezonului și în formă maximă. Într-adevăr, au fost restricții dure, dar necesare. Timp de două luni am stat doar în apartament și am avut voie să merg doar la magazin. Mi-am ținut mintea mereu ocupată și astfel a trecut timpul mai ușor. Din fericire, nu am cunoscut persoane care s-ar fi infectat cu acest virus. Mi-am luat toate măsurile de precautie pentru a avea grijă de sănătatea mea și a cea publică”, a declarat Olah pentru ProSport.
Ajuns la 26 de ani, Olah are o experiență internațională importantă. A jucat și SUA, la colegiu, după care a ajuns în Belgia, la Belfius Mons-Hainaut. A mai jucat în Olanda, la ZZ Leiden, și apoi a revenit în Belgia, la Kangoroes Mechelen, după care a mers în Spania.
Experința de la Breogan l-a călit, chiar dacă nu a jucat în prima ligă spaniolă, iar contractual actual s-a încheiat. ”Pot spune că am fost surprins plăcut de nivelul ridicat din LEB Oro, mai ales pe poziția mea. În această ligă se pune bază multă pe pivoți și am avut de-a face cu mulți pivoți de talia mea, iar asta m-a ajutat să mă dezvolt și mai mult ca jucător. Contractul meu a fost doar pentru un an. Momentan nu am avut nicio discuție cu ei despre următorul sezon”, spune baschetbalistul de 2,13 metri.
Deoarece de mic a fost înalt și a avut calități pentru baschet, Olah a mers în SUA încă de când era elev de liceu. A stat mulți ani peste Ocean, până la terminarea studiilor superioare. Firește, urmărește și el protestele din SUA, împotriva rasismului. De altfel, la manifestațiile de stradă participă mulți baschetbaliști.
Timișoreanul spune că susține doar protestele pașnice. ”Este nevoie de o schimbare. Eu sunt împotriva rasismului și susțin protestele pașnice!”, spune pivotul.
Ca senior, Olah a jucat un singur sezon în România, pentru U BT Cluj-Napoca. Deocamdată nu are încă un nou angajament. În toamnă, baschetbalistul va împlini 27 de ani și nu exclude ca în viitor să joace și pentru orașul său natal, Timișoara.
”Sunt deschis oricărei posibilități. În fiecare an primesc oferte și o aleg pe cea mai bună din toate punctele de vedere. (n.r. – despre jucatul pentru Timișoara) Aș vrea să pot face asta cândva. Însă nu se știe când va veni momentul”, a mărturisit ”Vulturul” pentru ProSport.
România va juca din nou în calificările pentru Eurobasket 2021 în noiembrie, dacă criza cauzată de coronavirus nu va escalada. ”Vulturii” sunt pe ultimul loc în grupa A, după înfrângerea de acasă cu Spania și cea din Israel. Urmează un meci cu Polonia în 27 noiembrie, acasă, iar, apoi, în 30, în Spania.
Olah crede în șansa generației sale. ”Jucăm contra unor echipe puternice și la fel de tinere precum echipa nostră. Șansele sunt încă acolo. Trebuie doar să avem încredere în ele. Următorul meci este foarte important și avem nevoie de o victorie”, spune Olah.
Ultimele meciuri ale calificărilor se vor juca în februarie 2021.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER