Sezonul 2023 al circuitului de baschet 3×3 Sport Arena Streetball va debuta în perioada 12-14 mai cu turneul ce va avea loc la baza sportivă Poli Arena, din Universitatea Politehnică București.
După ce a fost inclus în programul Jocurilor Olimpice la Tokyo 2020, baschetul 3×3 se află în plin sezon de calificare pentru ediția de la Paris 2024.
Sport Arena Streetball, competiția care a definit modul în care se joacă baschet 3×3 nu doar în România ci și la nivel global a ajuns la sezonul cu numărul 18 și își va sărbători majoratul cu cinci etape în București, pe terenurile din Politehnică, din mai până în august și o finală la Constanța, în luna septembrie. De la debutul care a avut loc în 2005, singurul an în care Sport Arena Streetball nu s-a desfășurat a fost 2020, în condițiile pandemiei de Covid19.
Turneul de debut va aduce la start 500 de jucători, cu un record de participare la categoria sub 14 ani băieți, unde s-au înscris nu mai puțin de 27 de echipe (peste 100 de jucători).
Pentru prima oară în istoria Sport Arena Streetball vor fi acordate premii în bani la toate categoriile de vârstă, nu doar la Open Masculin. Valoarea totală a premiilor, care include și produse oferite de către partenerii competiției, depășește 10.000 de euro.
Sonia Ursu, componentă a naționalei feminine care a reprezentat România la Tokyo 2020, încearcă să-și conducă echipa, Agro Squad, către un nou titlul la Sport Arena Streetball. Ursu este una dintre cele mai prolifice jucătoare din istoria competiției cu 13 titluri câștigate din 14 participări, având o rată de succes de 93 la sută.
La Open Masculin, CSM Constanța este mare favorită, având în componență trei dintre jucătorii cu care a evoluat anul trecut în circuitul mondial FIBA 3×3 World Tour. Alături de Vlad Corpodean, Mario Lazăr și Andrei Oprean, toți trei prezenți pe teren anul trecut la Mastersul de la Utrecht, va evolua Vitalie Bălan.
Toți jucătorii care participă la turneele de baschet 3×3 desfășurate sub egida FIBA 3×3 primesc puncte în clasamentul mondial, în funcție de categoria și de nivelul turneului la care participă. Aceste puncte sunt contabilizate și în clasamentul mondial pe națiuni, care este unul dintre criteriile principale pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 precum și la turneele de calificare pentru JO.
Campioana Sport Arena Streetball 2023 la categoria Open Masculin va reprezenta România în FIBA 3×3 World Tour, la Mastersul de la Amsterdam (6-7 Octombrie).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER