Start la Campionatul Sport Arena Streetball 3×3. Programul competiției

Vineri la ora 18:00 se dă startul Campionatului Wizz Air Sport Arena Streetball, singura competiție de baschet trei la trei din România. Peste de 170 de echipe se vor întrece pe zgura din Politehnică.

Câștigătorii campionatului de baschet „de stradă” vor avea oportunitatea de a juca la Mondialele din Cehia.

Evenimentul este la cea de-a nouă ediție, prima competiție având loc în 2005. Dacă pe atunci în concurs s-au înscris în jur de 30 de echipe, numărul pasionaților de baschet 3×3 a crescut exponențial, comunitatea depășind în prezent 2.900 de persoane care practică în mod constant acest sport.

Pe lângă cele 320 de meciuri ce se vor juca în acest weekend, la eveniment va participa și Orban Gabor, unul dintre semifinaliștii emisiunii-concurs Românii au Talent. El va fi prezent duminică după-amiază la Wizz Air Sport Arena Streetball pentru a încerca să combine acrobațiile pe bicicletă cu baschetul într-un show unic.

Programul competițiilor din acest weekend:

Vineri 24 mai:

18.00 – 24.00 meciuri din cadrul categoriilor Masculin +18, Masculin -18

Sâmbata 25 mai:

08.00 – 15.00 meciuri din toate categoriile de vârstă
15.00 – 16.00 pauză
16.00 – 17.00 Cupa Partenerilor
16.00 – 20.00 meciuri din toate categoriile de vârstă
20.00 – 21.00 Finalele concursurilor de Skills și 3 puncte
21.00 – 23.00 Meciuri din cadrul categoriei M+18

Duminică 26 mai:

08.00 – 09.00 meciuri eliminatorii și finale la categoriile sub 14 ani
09.00 – 11.00 meciuri grupe feminin +18 și masculin +35
11.00 – 18.00 meciuri din fazele eliminatorii
18.00 – 19.00 Showtime cu invitați speciali
19.00 – 21.40 meciuri din fazele finale

Ca și în anii anteriori, în cadrul competiției din 2013 va exista și un concurs de slamdunk.

Urmăriți mai jos coșurile spectaculoase ale jucătorilor care au participat anul trecut la această probă.

Mai jos puteți urmări un scurt rezumat al campionatului de anul trecut:

 

 

Programul turneelor Wizz Air Sport Arena Streetball 2013 este:

1.       Turneul 1: 24-26 mai

2.       Turneul 2: 21-23 iunie (in fata Casei Poporului)

3.       Turneul 3: 12-14 iulie

4.       Turneul 4: 2-3 august

5.       Turneul Master: 3-4 august

Evenimentul din acest weekend va avea loc pe terenurile de baschet din incinta Universității Politehnica București (lângă sala de sport), mai exact pe Splaiul Independenței, nr. 313. Mai multe detalii găsiți AICI.

După ce în 2012 campionatul Sport Arena Streetball a fost inclus în circuitul Federației Internaționale de Fotbal (FIBA), câștigătorii de anul acesta vor avea oportunitatea să joace la Campionatul Mondial care va avea loc la Praga în perioada 24-25 august.

Anul trecut, echipa națională de baschet 3×3 a României a obținut rezultate foarte bune la Mondialele de la Atena unde a învins echipa Statelor Unite, ajungând în optimile de finală.

Publicat: 24 05. 2013, 18:19
Actualizat: 27 05. 2013, 11:23