Steaua a câștigat derby-ul cu Dinamo! Roș-albaștrii au tremurat în sfertul 4, dar au revenit rapid la conducere

Steaua a învins Dinamo, scor 77-70 (19-17, 19-13, 15-17, 24-23), în Liga Națională de baschet asculin. Derby-ul s-a disputat în sala din Ștefan cel Mare, iar roș-albaștrii au obținut primul succes după șapte înfrângeri consecutive. De partea cealaltă, Dinamo are înfrângeri pe bandă rulantă în actuala stagiune.

Cele mai multe puncte au fost marcate de stelistul Andrei Mandache, 16 la număr. Mandache a reușit de asemenea și trei recuperări, respectiv șase pase decisive. De la gazde s-a remarcat Modestas Kumpys, care a adus 15 puncte în contul echipei sale.

Steaua a controlat meciul de la început până la final. Dinamo a preluat conducerea pentru câteva clipe, în setul al patrulea, dar Steaua a revenit rapid la timonă.

Sâmbătă s-a mai disputat, în Liga Națională de btaschet masculin, meciul dintre CSM Oradea și BC Pitești. Bihorenii s-au impus cu 82-76.

Publicat: 13 01. 2019, 21:42
Actualizat: 13 01. 2019, 21:43