„Steaua are un loc aparte în sufletul meu, dar nu o să plâng dacă îi batem”
Președintele executiv al lui „U”, Mircea Cristescu, și-a început
cariera la Steaua, cu care a câștigat de patru ori campionatul în
perioada 1985-1990.
„Steaua are un loc aparte în sufletul meu, dar nu o să
plâng dacă îi batem. Steaua Turabo nu este clubul din trecut și nu
mi-a convenit că munca noastră a fost luată de o altă structură. De
vreo patru ani mă curtează cei de acolo, la fel și pe domnul Nica,
dar suntem aici și dorim să facem performanță„, a declarat
Mircea Cristescu.
Steaua este una dintre cele mai titrate echipe din baschetul
românesc, având 21 de titluri în palmares, cu unul mai puțin decât
Dinamo.
Kyndall Dykes ca bifa astăzi al treilea meci la „U”, Lawrence
nefiind încă apt de joc. Americanul, votat pentru selecționata
Nordului, nu va putea evolua nici la All Star Game.
„Fiecare meci este un examen. Cu cât este mai dificil acum,
cu atât vom fi mai pregătiți mai încolo. În play-off toate echipele
joacă cu o energie specială. Sper să ne păstrăm avantajul primului
loc, simt că este anul lui „U” Mobitelco„, a mărturisit
Flavius Lăpuște.
Meciul U – Steaua va avea loc în această seară, de la ora
20.00