Steaua București, proaspăt promovată în prima ligă, s-a asociat cu CSM București
Conducerea echipei de baschet masculin Steaua București, nou-promovată în Liga Națională, a anunțat, luni, asocierea cu formația CSM București, care a evoluat sezonul trecut în primul eșalon, iar noua denumire pentru stagiunea 2013-2014 va fi Steaua CSM București.
Conducerea formației steliste a mai precizat că în sezonul viitor va fi susținută financiar și de Primăria Capitalei, în urma asocierii cu CSM București, contribuția primăriei fiind de 500.000 de euro pe sezon.
Noua echipă va fi condusă tot de Virgil Stănescu, care a preluat Steaua București în sezonul trecut, în divizia secundă, chiar dacă era jucător la CSU Ploiești, cu care a câștigat titlul național în 2013.
Virgil Stănescu va fi și jucător la Steaua CSM București, alte două transferuri efectuate în intersezon fiind cele ale fundașilor Mihai Paul și Adrian Tudor.
Acordul semnat între Steaua București și CSM București va fi valabil în următorii patru ani, iar decizia de asociere a celor două cluburi duce la „eliberarea” unui loc în Liga Națională. FR Baschet va lua o decizie în privința echipei care îl va ocupa la startul noului campionat.
Conform acordului dintre Steaua și CSM București, obiectivele propuse ale noii echipe sunt de calificare în play-off în următorii doi ani, respectiv de participare într-o cupă europeană, în 2015-2015, și clasarea în primele patru locuri, în stagiunea următoare.
sursa: Mediafax