Steaua joacă de la 19:45, în Polivalentă, meciul din Eurocup cu campioana din Muntenegru. Situația grupei Stelei

  • Echipa de baschet Steaua CSM EximBank, singura reprezentantă a României în Eurocup, a doua competiție inter-cluburi din Europa, evoluează miercuri, 11 noiembrie, împotriva lui Buducnost VOLI Podgorica, campioana Muntenegrului.
  • Meciul se va disputa în Sala Polivalentă din București și contează pentru etapa a V-a a competiției.
  • Partida e transmisă în direct pe Digi Sport 3, începând cu ora 19:45.

O victorie și trei înfrângeri are Steaua CSM EximBank în grupa D din Eurocup, raport care o poziționează pe ultimul loc (6) în clasament. De cealaltă parte, Buducnost a bifat două victorii și două înfrângeri și ocupă locul 4, ultimul care permite accederea în faza următoare a competiției, scrie siteul oficial al grupării roș-albastre. Aris, Trabzonspor și Unics se situează pe primele 3 locuri din grupă, iar Banvit Bandirma se află pe poziția a 5-a.

Primul meci oficial între Steaua și Buducnost

Potrivit sursei mai sus menționate, Steaua și Buducnost se întâlnesc pentru prima oară într-o partidă oficială, iar ambele au făcut meciuri bune în etapa trecută din Eurocup. Steaua a pierdut pe terenul lui Aris Salonic, 66-70, după ce a revenit de la o diferență de 17 puncte, iar de cealaltă parte, Buducnost a învins-o acasă pe Unics Kazan, considerată principala favorită a grupei, scor 73-63.
 Steaua CSM EximBank are o victorie cu Trabzonspor și o înfrângere cu Banvit în meciurile de pe teren propriu, în timp ce Buducnost a fost învinsă în ambele deplasări, la Aris și la Trabzonspor. În Polivalentă, Steaua a înscris în medie pe meci 70 de puncte și a primit 74,5 puncte, iar mediile lui Buducnost în deplasare sunt de 64 puncte înscrise, respectiv 75 de puncte primite.

Gerald Lee își întâlnește fosta echipă

Sezonul 2015-2016 marchează revenirea Stelei, de 21 de ori campioană a României, în competițiile europene, după participarea în Eurochallenge din stagiunea 2010-2011. Atunci, Steaua o învingea pe BC Kiev în calificări (156-125 la total) și câștiga toate cele trei meciuri jucate acasă în grupa F, cu Lokomotiv-Kuban Krasnodar, Antwerp Giants și Dinamo Moscova. Steaua a pierdut toate cele trei jocuri din deplasare.

Ultimul meci oficial jucat de Steaua CSM EximBank înainte de partida cu Buducnost a fost duelul cu Dinamo, adjudecat de elevii lui Hristu Șapera în sala din Ștefan cel Mare cu 76-60. În campionat, Steaua are 4 victorii și 1 înfrângere.  Unul dintre cei mai buni marcatori ai Stelei din partida cu Dinamo a fost Gerald Lee, cu 14 puncte înscrise. Pivotul finlandez a jucat pentru Buducnost Podgorica în sezonul 2012-2013, când a ajuns cu echipa muntenegreană până în sferturile de finală ale Eurocup. În meciul cu Aris, din precedenta etapă de Eurocup, Gerald Lee a marcat alte 14 puncte pentru Steaua.

Buducnost, o prezență constantă în Eurocup

Din 2007 și până în prezent, Buducnost Podgorica a cucerit de fiecare dată titlul de campioană a Muntenegrului, iar în ultimele patru sezoane, a ajuns de două ori în sferturile de finală din Eurocup. Muntenegrenii vin la București după o înfrângere la Partizan Belgrad, 77-86, în Liga Adriatică, unde au un record de 7-2. Tadija Dragicevic este cel mai bun marcator al lui Buducnost în Eurocup în primele patru etape. Sârbul se află la al 10-lea sezon în această competiție și a strâns medii de 16,8 puncte și 5,25 recuperări pe meci în actuala stagiune. În meciurile din deplasare, Dragicevic a marcat 16 puncte la Salonic și 18 la Trabzon.

Dincolo de rivalități, simțim #Colectiv

În memoria victimelor din clubul Colectiv, partida dintre Steaua și Buducnost va începe cu un moment de reculegere, iar jucătorii gazdelor vor purta la încălzire și la prezentare tricouri create special, inscripționate cu mesajul „Dincolo de rivalități, simțim ‪#‎Colectiv”. Aceleași tricouri au fost purtate și la meciul cu Dinamo.
 

Publicat: 11 11. 2015, 16:35
Actualizat: 11 11. 2015, 21:28