Steaua norocoasă** a lui „U”
Marcel Țenter s-a temut de oboseala din rândul jucătorilor încă
de dinaintea deplasării în capitală și începutul meciului cu Steaua
i-a dat și mai multe motive de îngrijorare antrenorului lui
„U”.
Formația gazdă a părut mai proaspătă în primele minute și s-a
instalat rapid la conducere (9-5 min. 4 ), dar Krstanovic s-a
trezit la timp și cu două reușite în 10 secunde a restabilit
egalitatea, după care clujenii au apăsat pe accelerație și la prima
pauză s-au aflat în avantaj, 19-23. Diferența a crescut în debutul
sfertului doi la opt puncte, 38-46 în minutul 15, scor la care a
început să plouă cu coșuri de la mare distanță. Mack a înscris
fenomenal aproape de mijlocul terenului, Lawrence a răspuns cu
aceiași monedă, dar americanul Stelei a mai scuturat încă o dată
plasa din spatele semicercului și cu trei minute înainte de finalul
primei reprize tabela arăta 44-49. Invidios pe duelul jucătorilor
de peste ocean, Papic a vrut să demonstreze că și sârbii au mână
magică și cu două coșuri de trei consecutive, pentru al doilea
primind și o liberă bonus, a încercat să trimită Steaua pe plus la
vestiar, dar aruncarea disperată a lui Lăpuște din ultima secundă a
timpului regulamentar a echilibrat balanța, 53-53.
Gândul că pot pierde scaunul de lider în favoarea rivalilor de la
CSU Asesoft a avut efect de redbull asupra lui Cuic, care la
reluare a „sechestrat” mingea și cu 11 puncte înscrise la rând și-a
dus echipa la un avantaj aparent liniștitor (55-64 min. 24).
Gazdele au aruncat însă din nou câteva bombe de la distanță, Papic
și veteranul Voinescu reușind să stabilească încă o dată
egalitatea, 64-64 în minutul 27, pentru ca la finalul sfertului
trei, „U” să conducă la limită, 71-72. În ultimul sfert, Monty Mack
a fost și înger și demon pentru „roș-albastrii”. La 78-83 pentru
oaspeți, a înscris un coș de două, după care a vrut să egaleze,
dar, presat de Chetreanu, a călcat semicercul și a pus doar încă
două puncte pe tabelă, 82-83 cu 40 de secunde înainte de final.
Încercând să câștige timp, Steaua s-a întrecut în faulturi, dar
Lawrence a avut nervi de fier la linia de libere și a împins scorul
la 84-87. Un coș de trei putea duce meciul în prelungiri, și cum
aveau deja în cont 11 astfel de reușite, stelișii s-au aruncat în
atac, dar Mack a pierdut mingea și faptul că Medvedj a ratat o
liberă mai contează doar în statistici, tabela arătând 84-88 la
ultimul fluier al arbitrului.
„Meciul a fost spectaculos, probabil spectatorii au fost încântați,
dar din punctul meu de vedere am fost mult sub nivelul din alte
meciuri, mai ales pe faza de apărare. Psihic, sunt foarte mulțumit
de echipă, nu a cedat niciun moment, dar băieții sunt obosiți și
trebuie să am grijă să-i menajez. Cel mai important acum este că am
obținut o victorie care era să ne scape printre degete”, a declarat
Marcel Țenter, antrenorul lui „U”.
Marcatori:
Steaua – Mack 24, Timus 22, Papic 21, Voinescu 11, Pantelic 6
„U” Mobitelco – Lawrence 21, Krstanovic 21, Lăpuște 14, Cuic 11,
Silvășan 9, Jocovic 5, Medvedj 4, Muntean 2, Chetreanu 1
Alte rezultate din etapa a XI-a:
CSU Ploiești – BC Gladiator 86-71
BCM Pitești – CSM Oradea 69-74
CSU Atlassib Sibiu – CS Otopeni 84-68
Dinamo București – BC Târgu Mureș 73-78