Super-MCM Târgoviște

Super-MCM Târgoviște
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele de onoare al campioanei, Gabriel Boriga, a anunțat ieri în cadrul unei conferințe de presă componența lotului lui MCM pentru sezonul 2009-2010. “Ne așteaptă un sezon în care dorim să facem performanțe notabile pentru imaginea Târgoviștei, a județului Dâmbovița și a României în baschetul european. Obiectivele echipei vor fi: cucerirea titlului național și a Cupei, precum și un parcurs european cât mai lung”, și-a început Boriga speech-ul în fața jurnaliștilor locali, prezentând apoi lotul complet cu care MCM Municipal va porni la drum în curând. Campania de transferuri din vară a adus numaipuțin opt nume noi în lotul târgoviștencelor, toate cu experiență în EuroLigă sau în campionatul american WNBA. “Toate baschetbalistele pe care vi le-am prezentat au semnat contracte de joc cu MCM Târgoviște, dar lista rămâne deschisă. Suntem în negocieri cu încă două jucătoare de valoare, dintr-o țară care a terminat în primele patru locuri la ultimele campionate europene”, a continuat primarul Târgoviștei, mulțumit de noua formulă a liderei baschetului românesc. Prezentarea oficială a lotului lui Cătălin Tănase va avea loc în jurul datei de 25 septembrie, în fața fanilor târgovișteni.

Bilete în Fiba CUP !

Una dintre noutățile importante ale noului sezon este și introducerea biletelor de intrare la jocurile din cupele europene. “Intrarea va rămâne liberă la toate meciurile din campionatul intern, dar la cele din Fiba Europe Cup se vor pune în vânzare bilete, cu prețuri de 1, maxim 1,5 euro”, a anunțat Boriga. Prin comparație, la un meci din fazele inferioare ale Campionatului European de la Riga (Letonia), prețul unui tichet a fost 7 euro (aproximativ 30 ron !).

“Cucerirea FIBA Cup este visul meu !”

Chiar dacă oficial obiectivul european al campioanei MCM este un parcurs cât mai lung în FIBA Cup, primarul Gabriel Boriga este cu gândul la trofeul continental, neatins până acum de o echipă feminină din România. “FIBA Europe Cup este visul meu. Pot spune că MCM este favorita grupei (n.r din care mai fac parte Dinamo Kursk, Limasol și Samsunspor)”.

Noutățile din lotul lui MCM Târgoviște

Nume: Doron
Prenume: Shay
Naționalitate: Israel
Data nașterii: 1 aprilie 1985
Post: conducător de joc
Înălțime: 1,75 metri
Greutate: 65 kilograme
Ultimul club: Elitzur Ramla (Israel)

Nume: Anosike
Prenume: Nkolika "Nicky" Nonyelum
Naționalitate: Statele Unite ale Americii
Data nașterii: 27 februarie 1986
Post: pivot
Înălțime: 1, 93 metri
Greutate: 96 kilograme
Ultimul club: Minnesota Lynx (SUA)

Nume: Troina
Prenume: Tatyana
Naționalitate: Belarus
Data nașterii: 30 iunie 1981
Post: Extremă
Înălțime: 1, 85 metri
Greutate: 75 kilograme
Ultimul club: TTT Riga (Belarus)

Nume: Samburska
Prenume: Olena
Naționalitate: Ucraina
Data nașterii: 31.01.1989
Post: extremă
Înălțime: 1,74 metri
Ultimul club: Lukoil Neftochimic Burgas (Bulgaria)

Nume: Ogorodnikova
Prenume: Olena
Naționalitate: Ucraina
Data nașterii: 30 mai 1981
Post: Extremă – pivot
Înălțime: 1,86 metri
Greutate: 81 kilograme
Ultimul club: Elitzur Ramla (Israel)

Nume: Randall
Prenume: Emma
Naționalitate: Australia
Data nașterii: 5 iunie 1985
Post: pivot
Înălțime: 1, 93 metri
Greutate: 83 kilograme
Ultimul club: Clermont (Franța)

Nume: Levitsky
Prenume: Katia
Naționalitate: Israel
Data nașterii: 2 noiembrie 1985
Post: Extremă
Înălțime: 1, 88 metri
Ultimul club: Elitzur Ramla (Israel)

Nume: Uiuiu
Prenume: Alexandra
Naționalitate: România
Data nașterii: 20 februarie 1989
Post: Extremă
Înălțime: 1, 83 metri
Ultimul club: UBBC Herzogenburg (Austria)

Articol scris de Ionuț MARIN

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×