Baschetbalistul formației San Antonio Spurs, Tracy McGrady, cel mai bun marcator din NBA în 2003 și 2004 și de șapte ori selecționat în All Star Game, nu va mai juca în NBA.
„Mulțumesc tuturor că m-ați susținut timp de 16 sezoane în NBA, în cele șapte meciuri All Star Game și mulțumesc pentru momentele minunate„, a declarat McGrady, în vârstă de 34 de ani, revenit în aprilie la Spurs, după un an la Tsingtao în campionatul Chinei.
McGrady are o medie de 19,6 puncte și 5,6 recuperări pe meci în carieră. El a disputat 938 de meciuri în NBA pentru Toronto, Orlando, Houston, New York, Detroit, Atlanta și San Antonio.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER