Campioana României, CSM Târgoviște, s-a impus aseară cu 72-64 în fața liderului grupei B, echipa slovacă Good Angels Kosice, și s-a calificat in extremis în play-off-ul EuroLigii, la prima participare a unei echipe românești în cea mai importantă competiție continentală intercluburi.
CSM a dominat ultima partidă a grupei de la un capăt la altul, având emoții doar pe final. La pauză, Municipal avea 37-25 după cea mai bună perioadă de joc din actuala campanie europeană. Campioana a construit punct cu punct un succes istoric pentru baschetul românesc și o victorie fabuloasă pentru Târgoviște. Avantajul s-a diminuat spre final, tensiunea atingând cote inimaginabile în Sala Sporturilor, cu 2.000 de fani în picioare la final. Emoții au fost până in ultimul minut. A urmat o serie de libere transformate de elevele lui Nini și un val de bucurie cum orașul Târgoviște n-a mai trăit de la promovarea Chindiei în Liga I, la fotbal, în urmă cu un deceniu și jumătate. Municipal sărbătorește o participare onorabilă, încununată cu o calificare în play-off la care nu mai spera aproape nimeni.
Clasament: 1. Good Angels 21p, 2. Fenerbache 21, 3. Nadejda 20, 4. Famila Schio 19, 5. CSM 16, 6. Sopron 15 și 7. Arras Pays 14
Marcatoare: CSM – Mărginean 21 puncte, Ajavon 14, Robbins 10, Matici 9, Pop 5, Stoenescu 5, Miljkovici 4, Tihonenko 4; Good Angels – Pierson 17 puncte, Quigley 12, Kulichova 10, Kupcikova 7, Sverrisdottir 6, Krivacevici 6, Lacy 6
E un moment istoric pentru noi, pentru baschetul românesc. Am luptat până în ultimul moment și am demons-trat că la Târgoviște s-a muncit serios în acest sezon Florin Nini, antrenor CSM
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER