Taurii furioși!** Bulls a spulberat-o aseară pe Lakers, iar Kobe Bryant și-a criticat antrenorul

Chicago Bulls nu i-a lăsat aseară nicio șansă lui Los Angeles Lakers, câștigând meciul de pe teren propru cu 95-83, un meci care a comemorat memoria lui Martin Luther King Jr.

De ce îl comemorează NBA pe Martin Luther King Jr.?

Martin Luther King Jr. a fost unul dintre cele mai importante personaje din istoria recentă a Statelor Unite. Preot baptist, Luther King a fost un important activist politic, un adevărat luptător pentru drepturile persoanelor de culoare. Datorită lui, persoanele de culoare din Sudul Americii au primit dreptul la vot în 1965, prin Actul Dreptului de Vot, iar prin Actul pentru Drepturi Civile din 1965 a fost interzisă discriminarea în locurile publice, în cazul interviurilor de angajare și sindicate. Practic, el a schimbat fața Americii, totul pornind de la celebrul său discurs, „Am un vis” (I have a dream), rostit în fața a aproape 200.000 de persoane pe scările monumentului Lincoln din capitala Washington D.C. Atunci, Luther King a cerut oprirea discriminării, iar discursul său a fost desemnat în 1999 drept cel mai important ținut de vreun american în secolul 20. Câștigător al Premiului Nobel pentru Pace în 1964, Luther King a fost asasinat în 1968 în Memphis, fiind împușcat de un evadat, James Earl Ray, într-o cameră a Motelului „Lorraine”. Deși Ray a recunoscut fapta, familia lui Luther a crezut întotdeauna că a fost vorba de o conspirație la nivel înalt. Totuși, pentru a comemora viața lui Luther King, Congresul american a ratificat o lege prin care în fiecare an, în cea de-a treia zi de luni a lunii ianuarie, se va sărbători Ziua Martin Luther King. Iar această zi este extrem de importantă pentru NBA, o parte din meciurile zilei, de obicei programate la ora 7 seara, jucându-se în miezul zilei, jucătorii comemorând memoria lui Luther King.

Lakers nu a știut să treacă de defensiva lui Bulls

Șase înfrângeri consecutive în deplasare. Acesta este bilanțul lui Los Angeles Lakers în 2013, la doar câteva zile după ce antrenorul Mike D”Antoni a spus că echipa californiană trebuie să își revină cât mai repede pentru a reuși să ajungă în play-off. De la declarația antrenorului californienilor, Lakers a câștigat două meciuri și a pierdut trei. Iar șansele ca formația lui Bryant, Howard și Nash să se califice în faza finală a sezonului sunt din ce în ce mai mici. Aseară, Lakers s-a deplasat la Chicago pentru meciul cu Bulls. O echipă cunoscută pentru faptul că se impune în meciurile cu echipe tari, dar păcătuiește cu cele mici. O echipă care nu le-a lăsat loc celor de la Lakers să se desfășoare și care a dominat clar duelul, câștigând cu 95-83 un meci pe care l-a controlat permanent. Din nou, defensiva oaspeților nu a știut să îi blocheze pe adversari, conducătorul de joc Kirk Heinrich (foto stânga) fiind cel mai bun om al lui Bulls, cu 22 de puncte, 7 recuperări și 8 pase decisive. Un alt jucător remarcat a fost pivotul Joakim Noah. Revenit printre titulari după ce a fost ținut pe bancă în meciul de sâmbătă cu Memphis, Noah l-a blocat perfect pe Dwight Howard, care nu a reușit decât 8 puncte și 9 recuperări! În plus, Noah (6 puncte, 13 recuperări, 3 pase decisive) a reușit 6 blocaje, fiind imperial în defensivă.

Bryant și-a criticat antrenorul

În schimb, Kobe Bryant (foto dreapta), vizibil incomodat de agresivul Jason Butler, nu a reușit să marcheze decât 16 puncte, una dintre cele mai slabe seri din acest sezon pentru cel mai bun marcator al lui Lakers. „Va trebui să schimbăm câteva lucruri la modul în care jucăm. Cred că stilul pe care ni-l impune antrenorul nu e cel potrivit”, a spus Bryant, nervos. „E foarte frustrant, e foarte dificil să joci atât de slab pe un teren unde Michael Jordan, Scottie Pippen și Phil Jackson au construit una dintre cele mai bune echipe din istoria NBA. Încerc din răsputeri să-mi păstrez calmul”, a continuat vedeta lui Lakers. O altă decizie interesantă a lui D”Antoni  este aceea de a-l ține rezervă pe spaniolul Pau Gasol, la doar câteva zile după ce acesta a marcat 25 de puncte în meciul cu Toronto Raptors. Totuși, ibericul a avut 15 puncte și 12 recuperări, semnalând că momentan nu are nicio problemă să îndeplinească acest rol. Cu acest eșec, Lakers (17-24) sunt pe 12 în Vest, la cinci victorii de locul opt, Houston Rockets. De partea cealaltă, Bulls (24-16) ocupă poziția a cincea în Est, la două victorii de locul trei, Indiana Pacers, și la un singur succes de ocupanta locului patru, Brooklyn Nets.

Nets a câștigat derby-ul New York-ului cu Knicks

3-1. Acesta era scorul în întâlnirile directe dintre New York Knicks și Brooklyn Nets din acest sezon înaintea ultimei partide dintre cele două formații din sezonul regulat, care a avut loc aseară. Un bilanț onorabil pentru Nets, care se află la cel mai bun sezon din ultimii șase ani, primul după decizia patronului Mihail Prohorov de a muta echipa din New Jersey în Brooklyn, cel mai mare cartier din New York. O mutare care a atras numeroși fani noi pentru Nets, care au umplut „Barclays Center” în timpul partidelor jucate de echipă pe teren propriu. Aseară însă, formația antrenată de P.J. Carlesimo, care câștigase 10 din ultimele 12 partide, s-a deplasat șapte kilometri până în „Madison Square Garden”. „Avem foarte mult talent, trebuie să jucăm bine”, a spus patronul Prohorov după ce l-a demis pe fostul antrenor Avery Johnson, la finalul lunii decembrie, înlocuindu-l cu P.J. Carlesimo. Atunci, Nets avea un record de 14 victorii și 14 înfrângeri. Acum, echipa din Brooklyn e pe locul 4 în Vest, cu 25 de victorii și 16 înfrângeri și amenință chiar și poziția secundă ocupată de Knicks (25-14). Pe care a bătut-o aseară cu 99-96 chiar pe propriul teren! Evident, meciul a fost unul echilibrat. Însă Nets a condus permanent până în finalul sfertului trei, când Knicks a egalat, ba chiar a preluat conducerea (68-65), după o aruncare de trei puncte a lui Anthony (29 de puncte, 7 pase decisive). Însă oaspeții și-au menținut calmul. Johnson (25 de puncte, 3 recuperări, 5 pase decisive), Williams (14 puncte, 5 recuperări, 12 pase decisive) și Brook Lopez (14 puncte, 11 recuperări) au reușit să întoarcă soarta partidei, iar Johnson a înscris coșul decisiv cu trei secunde înainte de final. „Cu Carlesimo pe bancă, Nets nu au un stil diferit de joc. Sunt aceleași scheme de joc, aceiași jucători. Numai că acum joacă cu o dorință mult mai mare de victorie”, a spus un scouter din NBA pentru ESPN.

Paul, neobișnuit de tăcut

Cu un succes aseară împotriva lui Golden State Warriors, Los Angeles Clippers ar fi trecut pe prima poziție în Conferința de Vest. Nu a fost însă cazul pentru elevii lui Vinny del Negro, care au pierdut cu 99-106. Deși Blake Griffin a reușit un meci extrem de bun, cu 26 de puncte, 13 recuperări, 8 pase decisive, 3 intercepții și 2 blocaje, cifre pe care doar LeBron James le-a mai reușit în ultimii 10 ani, extrema de forță nu a reușit să împiedice eșecul lui Clippers. „Vinovat” a fost conducătorul de joc al lui Warriors, Stephen Curry, pe care adversarul direct, Chris Paul, nu l-a putut împiedica să marcheze 28 de puncte și să ofere 6 pase decisive. Mai mult, rezerva lui Curry, Jarrett Jack, a reușit 18 puncte și 10 pase decisive, într-un meci în care Paul a fost neobișnuit de tăcut pe teren, cu doar 4 puncte și 9 pase decisive. Clippers rămâne totuși pe 2 (32-10), în timp ce Warriors (25-15) sunt pe 5 în Vest.

Indiana a câștigat în ultima secundă

Când pe teren se întâlnesc cele mai bune două defensive din NBA, după numărul de puncte primite pe meci, duelul nu are cum să nu fie unul echilibrat și cu puține puncte marcate. Iar când ofensivele nu reușesc să se claseze decât pe locurile 26 și 29 din cele 30 de echipe din NBA, rețeta unui meci descris mai sus este practic, perfectă. Astfel, când Indiana – cea mai bună defensivă din NBA, cu doar 89,3 puncte primite pe meci – s-a deplasat la Memphis – locul 2 în topul defensivelor, cu 89,6 puncte primite pe meci – jocul nu putea să fie decis decât în ultima secundă! Iar George Hill, care a beneficiat de două aruncări libere cu 1,4 secunde înainte de final, la scorul de 81-81, a dus emoțiile fanilor Indianei la cote maxime după ce a ratat prima liberă. Totuși, conducătorul de joc al lui Pacers a reușit să își mențină calmul și a transformat cea de-a doua aruncare, aducând cel de-al 26-lea succes din 42 de meciuri pentru Pacers, care ocupă locul 3 în Est. De partea cealaltă, Grizzlies sunt pe 4 în Vest, cu 26 de victorii și 14 de înfrângeri.

„Regii”, cu gândul la Seattle

La doar câteva ore după ce zvonurile privind vânzarea echipei către un consorțiu condus de omul de afaceri Chris Hansen și de președintele Microsoft, Steve Ballmer, Sacramento Kings a pierdut categoric cu 104-115 în fața celor de la New Orleans Hornets. În proporție de peste 90%, acesta va fi ultimul sezon al francizei înființate în 1945 în capitala statului California, Hansen și Ballmer dorind să mute echipa în Seattle, acolo unde ar prelua din nou numele și palmaresul fostei SuperSonics, actuala Oklahoma City Thunder. Până atunci însă, Sacramento (16-26) continuă să se afunde în clasamentul Conferinței de Vest, ocupând antepenultimul loc, cu doar două victorii peste penultima clasată, New Orleans (14-27). Aseară, „viespile”, care au câștigat șapte din ultimele nouă meciuri, au făcut unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon. Rezerva Ryan Anderson (27 de puncte, 6 recuperări) a fost cel mai bun om al gazdelor, fiind secondat de Greivis Vasquez (19 puncte, 7 recuperări, 11 pase decisive) și de Eric Gordon (16 puncte, 4 pase decisive), jucătorul care a schimbat fața „viespilor” după revenirea sa la începutul lui 2013. La Kings, cele 29 de puncte și 13 recuperări ale lui DeMarcus Cousins (foto, nr.15) nu au fost suficiente pentru a întoarce soarta meciului.

Alte rezultate înregistrate azi-noapte în NBA

Charlotte Bobcats – Houston Rockets 94-100
Atlanta Hawks – Minnesota Timberwolves 104-96
Philadelphia 76”ers – San Antonio Spurs 85-90
Portland Trail Blazers – Washington Wizards 94-97

Publicat: 22 01. 2013, 09:57
Actualizat: 22 01. 2013, 10:08