Timișoara crede în minuni:** „Campionii au multe slăbiciuni, îi putem bate”

BC Timișoara s-a întors de la Ploiești învinsă de două ori, astfel că, pentru a se califica în semifinalele campionatului național de baschet, trebuie să câștige toate cele trei meciuri care ar mai fi de disputat în sferturi: două acasă și două în deplasare.

Antrenorul „Leilor din Banat”, Srdjan Jovanovic, spune că echipa lui ar fi meritat cel puțin o victorie în cele două meciuri disputate în deplasare, cu Asesoft.
„Am făcut două jocuri bune, nu foarte bune. Unii ar putea spune că nu am avut noroc cu arbitrii, că nu am tras bine de la distanță. De asemenea, nu am avut noroc cu accidentarea lui Zlatko Jovanovic, dar acestea sunt toate scuze, în acest moment suntem conduși cu 2-0 și nimeni nu-și va aminti ce a fost acolo, ci că au câștigat ei. Nu am văzut un Asesoft în formă, nu am văzut diferență de calitate între echipe și aceasta e șansa noastră aici, să jucăm tare din nou și să revenim în aceste sferturi, pentru a juca mai multe partide. Încerc să nu mă gândesc la presiune, le-am transmis și jucătorilor să se gândească doar la următorul joc și să câștige acasă, pentru a vedea apoi ce putem face în ultimul joc. Fiecare joc împotriva Ploieștiului înseamnă presiune, știm că sunt campioni, sunt o echipă bună, dar cred că avem șanse. Nu mai sunt aceeași echipă ca în sezonul trecut, au multe slăbiciuni și cu siguranță îi putem bate”, a declarat antrenorul timișorenilor.

Zlatko Jovanovic, incert

Unul dintre cei mai buni jucători ai Timișoarei în sezonul regulat, Zlatko Jovanovic, a suferit o accidentare la Ploiești, iar timișorenii nu sunt siguri că se pot baza pe el în confruntarea de sâmbătă, care va începe la ora 18:45, în sala „Constantin Jude”.

„Zlatko e în continuare accidentat, are dureri mari, mâine dimineață va face un RMN pentru a verifica dacă ne poate ajuta sau nu, dar important e să se facă bine. Am jucat 35 de minute din al doilea joc fără el, unul dintre cei mai buni jucători ai noștri, a fost un șoc mare, dar chiar și așa am făcut un meci bun, am fost aproape de victorie. Doar printr-un miracol nu am câștigat un joc acolo”, a spus Srdjan Jovanovic.
 

Publicat: 17 04. 2013, 14:15
Actualizat: 17 04. 2013, 14:16