Tina Thompson pleacă de la MCM

Vedeta formației de baschet feminin MCM Târgoviște, jucătoarea
americană Tina Thompson, va avea, sâmbătă, ultima apariție în
Divizia A din acest sezon, în disputa de pe teren propriu cu
vicecampioana LMK Sfântu Gheorghe.

Tina Thompson a fost transferată la MCM Târgoviște pentru campania
din FIBA Eurocup, pe care campioana României a părăsit-o însă în
faza sferturilor de finală. Consacrată în campionatul profesionist
american WNBA, Tina Thompson a semnat un contract valabil până la
data de 1 mai, urmând să se întoarcă peste Ocean, unde începe
sezonul.

„Este o emblemă a baschetului mondial care a propulsat
întreaga Divizie A din România în atenția lumii. Tina Thompson n-a
păcălit niciodată baschetul și de aceea a realizat atâtea lucruri
extraordinare. Este o jucătoare profesionistă, care-și face treaba
acolo unde se duce cu maximă responsabilitate. Nu știu dacă vom mai
avea ocazia să vedem în Divizia A o asemenea baschetbalistă venită
în plenitudinea forțelor la Târgoviște. A fost, cu siguranță, un
privilegiu pentru noi să o avem în lot și să o vedem
evoluând
„, a declarat Gabriel Boriga, președintele de
onoare al formației MCM Târgoviște, care speră să-i poată oferi
baschetbalistei american tricoul de campioană.

Îi mulțumim pentru tot ce a făcut pentru echipă și o
așteptăm la final, să îi oferim un tricou de campioană. Dacă nu
poate fi prezentă la unul dintre meciurile finalei, o invităm de
pe-acum la petrecerea de după încheierea sezonului
„, a mai
declarat Boriga, informează MEDIAFAX.

Tina Thompson (35 de ani) poate fi considerată cea mai titrată
sportivă care a evoluat vreodată în România. A câștigat de patru
ori titlul în WNBA, două titluri olimpice cu naționala SUA (2004 și
2008) și două finale ale Euroligii, cu Spartak Moscova (2007 și
2008).

Publicat: 15 04. 2010, 12:49
Actualizat: 15 04. 2010, 16:33