Conducătorul de joc al naționalei Franței și al echipei San Antonio Spurs, Tony Parker, a confirmat, miercuri, că va juca la formația Asvel Villeurbanne, din prima ligă franceză, pe perioada grevei din NBA, informează AFP. „Am decis să joc pentru Asvel. Este o alegere logică pentru mine să joc în Franța, să vin să-mi ajut clubul”, a declarat pentru cotidianul L’Equipe Tony Parker, care este director de operațiuni în cadrul acestei grupări franceze.
Tony Parker a oferit și detalii financiare despre acordul său cu Asvel. „Voi juca în Franța pentru salariul minim. Voi câștiga 1.500 de euro pe lună. Plătesc din propriul buzunar asigurarea”, a menționat jucătorul francez, care în 2010 și-a prelungit pentru patru ani acordul cu San Antonio Spurs, pentru suma de 50 de milioane de dolari.
Liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA) a anulat toate meciurilor de pregătire din presezon și se îndreaptă spre anularea primelor săptămâni din sezonul regulat, după ce, marți, negocierile între proprietarii echipelor și sindicatul jucătorilor au eșuat.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER