Transfer de senzație** Iverson, la Besiktaș!

Noul sezon din NBA a debutat azi-noapte fără unul dintre
jucătorii-minune ai ultimilor 15 ani, Allen Iverson, care a decis
să se mute cu arme și bagaje în Europa, la Besiktaș Istanbul.

În 2001, starul american avea lumea la picioare. Obținea titlul de
cel mai valoros jucător din NBA, vindea cele mai multe tricouri și
se bătea aproape de unul singur cu colosul Los Angeles Lakers, din
care făceau parte Shaquille O’Neal sau Kobe Bryant.

La nouă ani distanță, Allen Iverson (35 de ani) a ajuns să fie
refuzat de absolut toate echipele din NBA. Este mult prea bătrân
pentru a mai face față într-o astfel de competiție? Michael Jordan
a jucat până la 40 de ani, Magic Johnson până la 37, iar exemplele
pot continua, astfel că argumentul cu vârsta nu stă în picioare. A
ajuns să joace atât de prost? Imposibil, din moment ce Allen a fost
cel mai bun marcator în NBA în patru sezoane, nu avea cum să-și
piardă magia de sub panou. Americanii au dat explicația: decăderea
lui Iverson ține de atitudinea lui și comportamentul în afara
terenului, fundașul legendar al echipei Philadelphia 76ers fiind
implicat în nenumărate scandaluri, dar și recunoscut ca un
împătimit al jocurilor de noroc.

Și Rodman
a jucat în Finlanda

Astfel, „evadarea” lui Iverson din NBA a devenit absolut
normală. Inițial, baschetbalistul a cochetat cu un transfer în
China, dar până la urmă a ajuns la un acord cu formația turcă
Beșiktaș. „Mutarea” a surprins, în condițiile în care noua sa
echipă nu a reprezentat niciodată un nume mare pe Bătrânul
Continent în baschet, în palmares fiind trecut un singur titlu în
Turcia, în 1975. Beșiktaș i-a pus însă în față un contract de 4
milioane de dolari pe două sezoane, iar Iverson a acceptat în noile
condiții. El va semna contractul la finele săptămânii, iar debutul
său este anunțat pentru 6 noiembrie. Iverson va putea pune punct
angajamentului doar la finele sezonului, indiferent de eventualele
oferte venite din NBA, au anunțat turcii. Acesta este cel mai mare
transfer din NBA spre Europa. În ultimul deceniu, o altă „mișcare”
a făcut vâlvă, cea a lui Dennis Rodman în Finlanda, care a jucat un
meci pentru Torpan Pojat, în 2005.

Publicat: 27 10. 2010, 09:15
Actualizat: 27 10. 2010, 10:43