U BT Cluj, aproape de un nou titlu în baschetul masculin! Joi seara s-ar putea decide campioana
Echipa de baschet masculin U Banca Transilvania Cluj s-a impus de o manieră categorică luni seara, în deplasare, contra vicecampioanei CSM Oradea, scor 108-80 (58-28).
A fost al patrulea meci din şapte programate în finala Ligii Naţionale. Meciul 5 va avea loc joi, de la ora 19.00. în BT Arena, iar scorul general este 3-1.
U BT Cluj ar putea deveni campioană! Vineri s-ar putea decide cea mai bună echipă
Este a treia finală, din care două consecutive, între cele două formații.
„Un meci în care am arătat cu totul o altă față din punct de vedere al intensității, al pasiunii cu care am evoluat. Am făcut-o bine de la început. Am știut care ne este scopul în acest meci.
Am știut ce trebuie să facem și am reușit. Evident, am avut și o zi foarte bună la aruncări.
Asta vine dintr-o anumită stare mentală pe care azi am avut-o. Mă bucur pentru această victorie, însă finala nu este gata.
Este primul la patru și trebuie să rămânem extrem de concentrați pentru următorul meci, pe care îl vom juca acasă în față propriilor suporteri”, a declarat Mihai Silvășan, antrenorul formației de pe Someș.
- Retragere-șoc de la U BT Cluj chiar în timpul finalei cu CSM Oradea: Mircea Cristescu pleacă. EXCLUSIV
„Clujul a fost astăzi echipa net mai bună. Procentajele vorbesc de la sine. 58% la 3 puncte, într-un meci de finală în care arunci 31 de mingi, mi se pare puțin ireal. Sunt jucători de valoare. Știam. Noi am încercat să ne luptăm. Atât am putut astăzi. Primul meci a lăsat urme asupra noastră. Încercăm să mergem acolo să mai aducem un meci la Oradea, dacă se poate”, a spus și Cristian Achim.
U BT Cluj s-a impus în primele două meciuri cu 95-64 şi 74-69, iar în al treilea meci a cedat la limită, 92-94, acesta fiind primul eşec al campioanei în competiţiile interne ale sezonului.
Meciul 5 va avea loc în BT Arena, joi, iar apoi, dacă va fi cazul, se va juca alternativ, în 26 şi 29 mai. Prima echipă cu patru victorii cucerește titlul naţional.
Care a fost clasamentul la liga secundă masculină?
Scorurile înregistrate în turneul final de la Târgoviște au contribuit la promovarea echipelor CSA Steaua București și CS Agronomia București în Liga Națională de Baschet Masculin
1. CSA Steaua București
2. CS Agronomia București
3. CS Politehnica Iasi
4. CS Universitatea Cluj-Napoca
5. CS Universitatea Craiova
6. CSU ASE București
7. CSS VSK Gheorgheni
8. CS Universitar Ploiești