U-Mobitelco Cluj a renunțat la Milacic și Osby

Conducerea echipei de baschet masculin U-Mobitelco Cluj a anunțat, marți, că în lotul pentru sezonul viitor nu se vor mai regăsi croatul Damir Milacic și americanul Bambale Osby (foto).

Fundașul Milacic a venit la U-Mobitelco înaintea returului, în timp ce Osby a jucat tot sezonul pentru formația clujeană. "Din lotul din sezonul trecut, pot spune doar că doi jucători – Damir Milacic și Bambale Osby – nu se vor regăsi în lotul pentru anul viitor. Le mulțumim pentru ce au făcut. Despre ceilalți jucători, vom vedea, acum nu e momentul prielnic de formare a unei echipe. Am avut discuții preliminare cu jucătorii care ne-au reprezentat și îmbucurător este că majoritatea vrea să rămână la Cluj. Din păcate, nu știu acum dacă vom putea face față financiar", a declarat președintele executiv Mircea Cristescu, pentru site-ul clubului clujean.
Oficialul de la U-Mobitelco a mai afirmat că există mulți jucători care doresc să evolueze în viitor la clubul clujean, dar totul va depinde de buget și de regula pe care o va impune FR Baschet în privința folosirii obligatorii a unul sau doi jucători români pe teren.

Echipa U-Mobitelco Cluj a intrat în vacanță, urmând să fie deschise negocieri pentru viitorul sezon cu actualii jucători din lot. Formația ardeleană a încheiat sezonul 2008-2009 pe locul cinci, după ce a fost eliminată în faza sferturilor de finală, de CSU Sibiu.

Sursa: Mediafax

 

Publicat: 12 05. 2009, 13:01
Actualizat: 12 05. 2009, 13:06