Un bulgar ratează Eurobasket 2009 din cauza Ramadanului!
Bulgarii nu vor conta în meciurile cu Turcia, Lituania și Polonia de la Eurobasket 2009 pe internationalul Ibrahim Jabeer. După cinci meciuri la naționala Bulgariei în urmă cu un an, Jabeer își lasă echipa din cauza Ramadanului!
Jaaber va rata Eurobasket 2009 întrucât în perioada 21 august – 19 septembrie are loc sărbătoarea tuturor islamicilor, Ramadanul. Jucătorul nu are voie să mănânce și să bea nimic între răsăritul și apusul soarelui în această perioadă.
Jabeer are 25 de ani și joacă la Lottomatica Roma din Italia. În urmă cu un an, când s-a derulat campania de calificare pentru EUrobasket, Jaaber a jucat cinci meciuri pentru Bulgaria în perioada Ramadanului.
Antrenorul naționalei bulgare, israelianul Pini Gershon are de ales între Andre Owens și Earl Rowland pentru singurul post de jucător naturalizat permis într-o echipă la Eurobasket 2009.
Bulgaria face parte din Grupa D la Eurobasket 2009, alături de Turcia, Lituania și țara gazdă Polonia.