Pus pe liber de BC Timișoara la mijlocul lunii februarie, Brice Kabengele și-a găsit echipă. Jucătorul cu dublă cetățenie, româno-franceză, s-a dus la Iași pentru a pune umărul la salvarea de la retrogradare a lui Poli. După 23 de etape, ieșenii se clasează pe locul 14 în Divizia A, cu un bilanț de 4 victorii, 18 înfrângeri și o restanță cu Gaz Metan Mediaș.
În actualul sezon, Kabengele a avut drept de joc doar din etapa a XIII-a, după ce în iunie 2010 a fost suspendat pe o perioadă de șase luni în urma unui control antidoping la care a fost găsit pozitiv la marijuana. Astfel, extrema de 1.95 m a bifat doar șapte prezența la echipa lui Dragan Petricevic, în care a strâns, în total, 41 de minute petrecute pe parchet. Kabengele a mai evoluat de-a lungul carierei la CSU Atlassib și CSU Asesoft, formație alături de care a câștigat titlul în 2010.
Brice Kabengele va debuta la noua sa echipă sâmbătă, când Poli Iași primește vizita lui CSM București. Meciul va începe la ora 18:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER