Un coș cu vin roșu!
Campioana României, MCM Târgoviște, s-a întors în cursul nopții
din Las Palmas, unde a obținut joi seara cea mai mare performanță a
baschetului feminin românesc de după Revoluție: pătrunderea în
sferturile EuroCup, după eliminarea ibericelor de la Gran Canaria
67-78 (80-55, în prima manșă).
Cu Doron și Thompson în rol de prim soliste (ambele câte 15
puncte), MCM și-a conservat avantajul consistent dobândit în tur
(25 de puncte), iar fiesta de după meci, una moderată, s-a
desfășurat într-un cadru paradisiac. „Nu ne-am gândit niciodată că
vom realiza una dintre cele mai mari performanțe din baschetul
românesc. Am luat cina pe faleză, la Oceanul Atlantic, și am
sărbătorit cu un pahar de vin roșu”, a declarat antrenorul echipei,
Cătălin Tănase. „Este o victorie istorică pentru Târgoviște și
pentru România. Urmează o > extrem de dificilă
cu Dinamo Kursk. Din punctul meu de vedere, această confruntare va
fi la fel de grea precum finala competiției. Va fi un duel strâns,
în care atuul nostru va fi experiența, iar al lor omogenitatea”, a
spus Gabriel Boriga, primarul-președinte onorific al MCM
Târgoviște. Prima manșă din cadrul sferturilor va avea loc pe 18
februarie, în România.
articol scris de Ionuț Marin