Un presupus clip cu momentul în care s-a prăbușit elicopterul lui Kobe Bryant s-a viralizat! Video fake-ul, deconspirat. „Share, ca să nu fie și alții păcăliți!”

Elicopterul în care se afla fostul star NBA Kobe Bryant şi fiica sa de 13 ani, Gianna, s-a rotit un sfert de oră deasupra oraşului Burbank înaintea prăbușirii, anunță presa internațională.

Pilotul a făcut aceste manevre pentru a primi permisiunea controlorilor de trafic aerian de a-și continua ruta în condiţii speciale de zbor la vedere, deşi ceaţa era densă. Elicopterul Sikorsky S-76B a plecat din sud-estul orașului Los Angeles, duminică, în jurul orei locale 09.00, dar de la ora 09.20 a început să se rotească, conform datelor radar, așteptând avizul de a zbura la vedere, fără ajutorul instrumentelor. După circa 11 minute, s-a dat acceeptul, iar la 09:40 apartul a virat vest.

La 09:44, aparatul s-a îndreptat către sud-est şi a urcat la 600 de metri pentru a evita înălţimile din zonă, dar apoi a coborât şi s-a lovit de un deal situat. Era ora 09:45. Elicopterul a decolat în condiţii dificile de vizibilitate. În aceeași situație poliţia din Los Angeles a decis să-şi ţină toate aparatele la sol.

În urmă cu câteva ore pe rețelele sociale a apărut un clip video care a fost distribuit masiv și care se presupunea că arată momentul în care se prăbușește elicopterul ce-l transporta pe Kobe Bryant. Totuși, materialul respectiv s-a dovedit a fi un fals.

IATĂ COMPARAȚIA ÎNTRE FAKE ȘI REALITATE – ACCIDENTUL DE ELICOPTER ÎN CARE A MURIT KOBE BRYANT

https://www.youtube.com/watch?v=wpzrjXGYavE

ALTE SCENE DE LA LOCUL ACCIDENTULUI

Ultimele vești din ancheta accidentului

Ancheta privind accidentul lui Kobe Bryant este în plină desfășurare. Sunt însă specialiști care dau deja vina pe cel care a pilotat elicopterul.

Ei au susținut în presa de peste Ocean că pilotul s-a panicat când a văzut ceața densă și a făcut mai multe manevre bruște. A coborât și a urcat rapid și a crezut că a depășit culmile muntoase. Nu a cunoscut foarte bine relieful și s-a lovit de una din ultimele cușme ale muntelui.

O altă eroare care i se impută pilotului este viteza prea mare. Cei intervievați susțin că elicopterul este proiectat să se deplaseze cu viteză mică, tocmai pentru a evita situațiile neașteptate.

Publicat: 27 01. 2020, 23:47
Actualizat: 27 01. 2020, 23:59