Etapa a treia a campionatului de baschet 3×3 online Raiffeisen Bank eSport Arena Streetball a fost câștigată, la categoria Play Station, de Răzvan Popa din Ploiești. Participantul de 14 ani a devenit cel mai tânăr campion din istoria evenimentelor pe consolă organizate de Sport Arena Streetball.
Component al echipei de baschet CSS Ploiești, cu care a încheiat pe locul cinci în campionatul național de juniori U15, Răzvan a participat la toate evenimentele virtuale din acest an, urcând treptat în ierarhie. După un loc 18 la turneul demonstrativ din primăvară, tânărul ploieștean s-a calificat de fiecare dată în sferturile de finală în primele două etape de la Raiffeisen Bank eSport Arena Streetball, iar acum a mers până la capăt și după o finală extrem de disputată, 21-19 cu Ionuț Pantazi din București, și-a adjudecat primul titlu.
La categoria Xbox One, Luca Huștiuc, din București, a reușit o nouă victorie, după cea din prima etapă și a devenit primul jucător care reușește dubla în acest sezon de eSport Arena Streetball. Huștiuc, 21 ani, l-a învins în finală pe George Dobre din Focșani, scor 21-18.
Campionii la ambele categorii au intrat în posesia ceasului Tissot 3×3 oferit de către Albini Prassa. De asemenea, au fost recompensați cu o pereche de ghete de baschet Air Jordan Aerospace 720 oferită de Nike.
În premieră la turneele Raiffeisen Bank eSport Arena Streetball s-a înscris și o jucătoare, Lorena Năsturescu, care a evoluat la categoria Xbox, acolo unde s-a înscris și fratele ei, Antonio Năsturescu, jucătorul echipei SCM U Craiova.
Peste 60 de jucători din 13 orașe au participat la cea de-a treia etapă, vizionată online, de-a lungul celor două zile de transmisii live, de peste 6000 de urmăritori. Cel mai norocos dintre cei care au răspuns corect la concursurile organizate în direct a fost Ciprian Marin, din Galați, care a câștigat, prin tragere la sorți, marele premiu al publicului, un Play Station 4 Pro oferit de către Raiffeisen Bank.
Etapa a treia a campionatului eSport Arena Streetball s-a disputat pe parcursul cinci zile, iar ultimele două, care au cuprins meciurile de pe tabloul principal la fiecare categorie, au fost transmise integral în direct, pe YouTube și Facebook, totalizând 16 ore de livestream.
Citește și: Spectacol pe consolă la prima etapă Raiffeisen Bank eSport Arena Streetball: Un fost jucător de Euroligă a fost în competiție!
Duelurile virtuale vor continua în luna noiembrie, cu ultima etapă din sezonul regulat, urmând ca apoi cei mai buni 16 jucători din clasamentul general la fiecare categorie să se califice pentru Turneul Final, care va avea loc în luna decembrie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER