Victorie după șapte ani și 11 eșecuri! Knicks nu mai câștigase pe terenul lui Boston din 2006!

New York Knicks a câștigat aseară cu 89-86 pe terenul lui Boston Celtics. A fost cea de-a cincea înfrângere consecutivă pentru Celtics, care începe să aibă emoții în ceea ce privește locul de play-off.

Anthony și-a dominat rivalul

După șapte ani și 11 meciuri consecutive câștigate de Boston pe teren propriu în fața celor de la Knicks, new-yorkezii au reușit aseară să rupă această serie. Toți ochii au fost ațintiți pe duelul dintre Kevin Garnett și Carmelo Anthony (foto stânga), după ce în urmă cu mai puțin de o lună Melo a fost suspendat o etapă pentru că la finalul meciului s-a dus să îi aplice o corecție fizică lui Garnett. Motivul? Conform lui Anthony, adversarul său i-ar fi înjurat nevasta în timpul meciului. Însă aseară, cei doi s-au achitat de sarcini în limitele regulamentului. Iar Melo i-a dominat pe Knicks, cu 28 de puncte, 9 recuperări și 3 pase decisive, fiind omul care a ajutat-o practic pe Knicks să obțină prima victorie în 12 partide în „TD Garden”. „Nu există un conflict între mine și Kevin. Ce s-a întâmplat, a rămas în trecut. Nu am cum să fiu supărat pe un om și un jucător atât de mare ca Garnett”, a spus Anthony la finalul partidei. Knicks a beneficiat și de ajutorul lui Amar”e Stoudemire, care s-a obișnuit cu statutul de rezervă și a înscris 15 puncte, cărora le-a adăugat 9 recuperări. Boston a condus jocul în primul sfert, însă din startul sfertului secund Anthony și Stoudemire nu i-au mai lăsat pe Celtics să treacă la timona partidei. „Sunt mulțumit de modul în care am jucat azi, chiar dacă am pierdut. Dacă băieții ar juca la fel fiecare meci, aș fi încântat”, a spus antrenorul lui Celtics, Doc Rivers. La gazde, un triple-double al lui Rajon Rondo (23 de puncte, 10 recuperări, 11 pase decisive) și seara bună a lui Paul Pierce (22 de puncte, 6 recuperări, 6 pase decisive) nu au fost suficiente pentru ca Boston să reușească victoria. A fost al 27-lea triple-double din carieră pentru Rondo și doar a patra înfrângere pentru Boston când conducătorul de joc reușește o astfel de performanță. Iar Celtics resimte tot mai mult seria de înfrângeri (cinci la număr) consecutive. Cu 20 de victorii și 22 de înfrângeri, Boston e pe 8 în Est, cu trei victorii peste locul 9, Philadelphia 76”ers. În schimb, Knicks ocupă locul secund, cu 26 de victorii și 16 înfrângeri.

Surpriză mare în Arizona

Concedierea antrenorului Alvin Gentry, aflat pe banca lui Phoenix Suns în ultimii patru ani pare că a avut efectul scontat. Aseară, Suns a obținut cea mai mare victorie din acest sezon, scor 93-88 în fața lui Los Angeles Clippers. A fost a treia înfrângere la rând pentru Clippers, care par să resimtă tot mai mult absența lui Chris Paul, accidentat la genunchi. Deși a mai ratat trei meciuri, iar Clippers s-a descurcat fără conducătorul de joc, de data aceasta californienii nu au făcut față pe final. Jamal Crawford a reușit o aruncare de trei puncte cu 27 de secunde înainte de final, pentru a duce scorul la 85-86. Însă tot Crawford a ratat o aruncare liberă, iar defensiva lui Clippers a comis o eroare incredibilă, faultând intenționat din spate în momentul în care Brown încerca să înscrie pentru Suns. Gazdele au marcat trei din cele patru libere acordate și s-au distanțat decisiv. „Fiecare înfrângere este dură”, a comentat Crawford (21 de puncte, 4 pase decisive) după meci. A fost al doilea succes consecutiv în două meciuri pentru Suns de la instalarea noului antrenor, Lindsey Hunter. Victoria a fost adusă și de jocul bun făcut de conducătorul de joc Goran Dragic, care a reușit 24 de puncte, 5 recuperări și 8 pase decisive. Clippers sunt pe 3 în Vest, cu 32 de victorii și 12 înfrângeri, în timp ce Suns (15-28) ocupă poziția a 14-a în aceeași conferință. Într-un alt meci disputat aseară, Toronto Raptors a câștigat cu 97-95 pe terenul lui Orlando Magic. 

Publicat: 25 01. 2013, 09:48
Actualizat: 25 01. 2013, 09:49