Victorii pentru Cleveland Cavaliers, Philadelphia, Houston Rockets și Portland Trail Blazers în NBA

Echipele Cleveland Cavaliers, Philadelphia 76ers, Houston Rockets și Portland Trail Blazers au înregistrat victorii, vineri, în liga nord-americană de baschet masculin (NBA).

Faza serii a fost oferită de LeBron James. În succesul obținut împotriva echipei Orlando Magic, scor 104-103, vedeta formației Cleveland Cavaliers a reușit o pasă superbă pe la spate pentru coșul lui Dwyane Wade, care a fost și el uimit de assist-ul coechipierului său.

În urma acestor rezultate, la vârful celor două ierarhii nu au avut loc modificări. Vicecampioana en titre Cleveland Cavaliers este a treia în Conferința de Est, în care lider rămâne Boston Celtics, urmată de Toronto Raptors.

Houston Rockets se menține pe locul secund în Conferința de Vest, clasament condus în continuare de Golden State Warriors. Locul trei este ocupat de San Antonio Spurs.

Rezultatele înregistrate în NBA, în noaptea de joi spre vineri:

Boston Celtics – Philadelphia 76ers 80-89

Cleveland Cavaliers – Orlando Magic 104-103

Houston Rockets – Minnesota Timberwolves 116-98

Portland Trail Blazers – Indiana Pacers 100-86

Publicat: 19 01. 2018, 16:53
Actualizat: 19 01. 2018, 16:54