VIDEO FANTASTIC | J.R. Smith, cel mai ciudat jucător din NBA, a reușit o aruncare impresionantă, de la mijlocul terenului, chiar în ultima secundă. Cum a schimbat excentricul jucător soarta lui Cleveland Cavaliers
This browser does not support the video element.
J.R. Smith, unul dintre cei mai controversați, dar și mai excentrici jucători din NBA, a stabilit un record în liga nord-americană de baschet, aruncând de 17 ori la coș din spatele arcului în meciul câștigat de echipa sa, Cleveland Cavaliers, scor 99-94, cu Chicago Bulls. Niciun jucător nu a aruncat atât de mult de trei puncte în istorie fără să încerce vreo aruncare de două puncte. Una dintre reușite a fost extrem de spectaculoasă, de la mijlocul terenului, chiar la buzzer beater. Cleveland Cavaliers, echipa lui LeBron James și Smith, e pe doi în Est, loc de pe care va începe play-off-ul
Transferurile lui J.R. Smith, Iman Shumpert și Timofei Mozgov au fost ingredientele cu ajutorul cărora Cleveland Cavaliers a reușit să treacă peste un început catastrofal de sezon. Astfel, echipa lui LeBron James începuse sezonul cu un record de 18-19, dar a revenit spectaculos și va termina, mai mult ca sigur, pe locul secund în Est, având în acest moment un bilanț pozitiv, 50-27. Ultima victorie a venit chiar duminică seară, în fața lui Chicago Bulls, scor 99-94, într-o avanpremieră a unui meci care ar putea avea loc și în play-off.
LeBron James a fost cel mai bun jucător al lui Cleveland, reușind un triple-double (20 de puncte, 10 recuperări, 12 pase decisive), însă faza serii a venit la o aruncare de trei puncte a lui J.R. Smith. Una dintre cele 17 încercate de jucătorul lui Cavaliers, record în NBA fără nicio aruncare de 2 puncte încercată! Chiar înainte de pauză, Smith a preluat o minge la centrul terenului, iar dintr-o poziție nefirească a reușit să marcheze pentru a duce scorul la 51-44. Evident, Quicken Loans Arena a explodat, spre deliciul lui LeBron, care își vede tot mai aproape visul: acela de a fi în poziția de a lupta pentru titlu cu echipa la care a debutat în NBA.
Smith e unul dintre cei mai tatuați jucători din NBA
Smith, nebunul din NBA
J.R. Smith va fi întotdeauna un rebel. Cu corpul acoperit aproape în întregime de tatuaje și cu o reputație de bad-boy, jucătorul lui Cleveland Cavaliers este unul dintre cei mai amendați jucători din NBA. În 2014, presa americană a observat că Smith a deprins un obicei în a dezlega șireturile adversarilor. Prima dată a fost prins când l-a „păcălit” pe Dwight Howard în eșecul lui Knicks cu Rockets, scor 100-102, pe 4 ianuarie. A urmat un avertisment când l-a descheiat la șireturi pe Shawn Marion, în victoria lui Knicks cu Dallas Mavericks, scor 92-80, pe 6 ianuarie. Iar două zile mai târziu, în succesul cu Detroit Pistons, Smith, care juca atunci la New York Knicks, a fost prins din nou când a încercat să dezlege șireturile unui adversar! De data aceasta, Liga s-a prins și l-a amendat pe jucător cu 50.000 de dolari.
După calculele ESPN, Smith a strâns amenzi de cel puțin 910.000 de dolari în cariera sa, în care a mai evoluat la New Orleans Hornets și Denver Nuggets. Motivele sunt multe și ciudate: comentarii bizare și jignitoare pe Twitter, poze postate pe Twitter, faulturi dure, simulări, dar și pentru o ceartă cu finanțatorul lui Dallas Mavericks, Mark Cuban. De altfel, Smith a fost și suspendat aproape o treime de sezon de NBA, pentru control pozitiv anti-doping, bătăi, un cot aplicat în figură unui adversar sau pentru că a fost prins conducând periculos de Poliție.