VIDEO | LeBron, who? Miami Heat are trei victorii din trei meciuri, după despărțirea de superstarul NBA
Debutul epocii post-LeBron James la Miami Heat e excelentă. Campioana de acum doi ani a obținut a treia victorie din tot atâtea meciuri, reușind să se impună cu 107-102 în fața lui Toronto Raptors
- În cei patru ani cu James în echipă, Heat a debutat într-un singur sezon cu trei victorii în trei meciuri
Plecarea lui LeBron James la Cleveland Cavaliers a fost highlight-ul offseason-ului în NBA în această vară. Iar principala întrebare care se lansa în jurul acestui caz era dacă Miami Heat se poate descurca fără starul care a dus echipa din Florida în patru finale NBA la rând. Deocamdată, lucrurile par în regulă pentru Heat, care a obținut luni dimineață a treia victorie din tot atâtea meciuri în acest sezon, după ce a trecut cu 107-102 de Toronto Raptors. Greul a fost dus din nou de Dwyane Wade și Chris Bosh. Primul a fost aproape de un triple-double, cu 19 puncte, 11 recuperări, 7 pase decisive și 2 capace, în timp ce Bosh a fost din nou cel mai bun marcator al echipei lui Erik Spoelstra, cu 21 de puncte și 11 recuperări. Însă meciul nu a fost deloc unul ușor, Heat ratând 13 din cele 17 aruncări din sfertul patru, plus opt aruncări libere. Și cu toate acestea, câștigătoarea Estului din sezonul trecut s-a impus cu o diferență de cinci puncte, rămânând singura echipă neînvinsă din Est. Rămâne de văzut dacă miercuri, după meciul cu Houston Rockets, Heat își va păstra acest statut. Interesant sau nu, în era Big Three, Miami a avut un singur sezon în care a început cu trei victorii în trei meciuri, în 2011-2012, atunci când a câștigat și titlul de campioană.
Ofensivă lipsă pentru Clippers
Una dintre marile favorite la titlu în acest sezon, Los Angeles Clippers, a făcut primul pas fals duminică seară, după ce a cedat surprinzător, scor 92-98, pe teren propriu, contra lui Sacramento Kings. Rezultatul a fost posibil după ce Clippers a avut un procentaj al eficienței foarte slab, adică de 37,5%, justificând astfel și numărul mic de puncte marcate în fața unui adversar slab, din jumătatea inferioară a clasamentului Conferinței de Vest. Victoria lui Kings a fost adusă exclusiv de prestația senzațională a lui Boogie Cousins, uriașul lui Kings reușind 34 de puncte și 17 recuperări, fiind unul din motivele pentru care Kings a revenit în sfertul patru și a reușit să obțină victoria, recuperând un deficit de zece puncte. „Am pierdut pentru prima dată, dar primele trei meciuri nu au fost deloc bune. Pur și simplu, ofensiva noastră nu execută cum trebuie”, a declarat Chris Paul, conducătorul de joc al lui Clippers (2-1), care a coborât pe 6 în Vest. Kings (2-1) are același record cu echipa din metropola californiană.
Carmelo Anthony a debutat în NBA în 2003, la Denver Nuggets
Anthony, la cota 20.000 de puncte marcate
Eșecul cu Chicago Bulls, scor 80-104, pare o amintire tristă pentru New York Knicks. Echipa antrenată de Derek Fisher a revenit spectaculos și a obținut victorii convingătoare în următoarele două meciuri, la debutul fostului conducător de joc al lui Lakers și Thunder în NBA. Luni dimineață, echipa din Madison Square Garden a trecut cu 96-93 de Charlotte Hornets, într-un meci de mare luptă, în care ambele defensive au fost la înălțime. Doar că Hornets nu a avut răspuns pentru Carmelo Anthony, care a devenit al șaselea cel mai tânăr jucător din istorie care marchează 20.000 de puncte în NBA, după cele 28 de puncte reușite contra echipei patronate de Michael Jordan. Poate și mai interesant e că Fisher a reușit să-l facă pe Amar’e Stoudemire să evolueze la cel mai înalt nivel, cel mai bine plătit jucător al lui Knicks reușind un double-double, 17 puncte și 10 recuperări. Knicks (2-1) e pe 5 în Est, în timp ce Charlotte (1-2) a debutat slab, cu al doilea eșec la rând, după cel de duminică, împotriva lui Memphis Grizzlies. În celălalt meci al serii, Klay Thompson (29 de puncte) și-a confirmat forma excelentă prin care trece, reușind să fie cel mai bun jucător al lui Golden State Warriors în victoria, 95-90, cu Portland Trail Blazers.