LeBron James a suplinit cu succes absențele lui Kyrie Irving și Kevin Love, reușind 37 de puncte, 18 recuperări și 13 pase decisive în victoria pe care Cleveland Cavaliers a obținut-o în fața Atlantei Hawks, scor 114-111, după o repriză de prelungiri, în finala Conferinței de Est. La general, Cleveland – Atlanta 3-0
A început cu 10 ratări consecutive, dar până la urmă și-a revenit și a reușit un meci senzațional! Un meci de pus în ramă, cu date statistice pe care puțini jucători l-au mai reușit în NBA, cu atât mai mult în play-off-uri. LeBron James este, cu adevărat, un monstru aproape imposibil de oprit. Și a dovedit asta în victoria cu Atlanta Hawks, din finala Conferinței de Est, pe care Cleveland Cavaliers o domină autoritar, scor 3-0 la general, cu două victorii pe terenul echipei lui Mike Budenholzer. Iar la primul joc în Quicken Loans Arena, Cavs a fost excelentă. Deși nu i-a avut în teren pe doi jucători din „Big Three”-ul gândit de James, Kyrie Irving și Kevin Love fiind accidentați, Cleveland s-a impus cu 114-111, după o repriză de prelungiri.
Most Games w/ 30 Points NBA Playoff History Michael Jordan – 109 Kobe Bryant – 88 LeBron James – 75 Kareem Abdul-Jabbar – 75 — ESPN Stats & Info (@ESPNStatsInfo) May 25, 2015
Most Games w/ 30 Points NBA Playoff History Michael Jordan – 109 Kobe Bryant – 88 LeBron James – 75 Kareem Abdul-Jabbar – 75
— ESPN Stats & Info (@ESPNStatsInfo) May 25, 2015
Most games w/ 30 pts, 10 reb, 10 ast, playoff history Oscar Robertson 8 LeBron James 6 Charles Barkley 2 Wilt Chamberlain 2 — ESPN Stats & Info (@ESPNStatsInfo) May 25, 2015
Most games w/ 30 pts, 10 reb, 10 ast, playoff history Oscar Robertson 8 LeBron James 6 Charles Barkley 2 Wilt Chamberlain 2
Iar întreaga responsabilitate a căzut pe umerii lui King James. Care n-a dezamăgit. 37 de puncte, 18 recuperări și 13 pase decisive a fost linia unui triple-double senzațional, al șaselea în play-off pentru James cu cel puțin 30 de puncte și o astfel de linie statistică. Doar legendarul Oscar Robertson are mai multe, 8. A fost, totdată, și al 75-lea meci de play-off cu cel puțin 30 de puncte pentru LeBron, care l-a egalat pe Kareem Abdul-Jabbar, dar e la mare distanță de Michael Jordan (109).
În cazul în care Cleveland câștigă unul din următoarele patru meciuri, Cavaliers se va califica în finala NBA pentru a doua oară în istorie. Precedenta performanță a fost în 2006, când echipa lui LeBron a cedat cu 4-0 în fața lui San Antonio Spurs. De data aceasta, însă, Cavs nu va juca cu Spurs. Cel mai probabil, adversara va fi Golden State Warriors, care conduce cu 3-0 în fața lui Houston Rockets, și la fel ca echipa din Cleveland, mai are nevoie de o singură victorie pentru a avansa în ultimul act.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER