Klay Thompson, jucătorul lui Golden State Warriors, a reușit să marcheze 37 de puncte într-un singur sfert în victoria obținută de Golden State, scor 126-101, cu Sacramento Kings
Cu un nou antrenor pe bancă, Steve Kerr, Golden State Warriors face furori în NBA. Are cel mai bun record, 35-6, cel mai votat jucător pentru All Star Game – Stephen Curry – și o șansă legitimă la câștigarea trofeului Larry O’Brien în acest sezon. Dar, în plus, mai are și un jucător senzațional, care a explodat cu adevărat în acest sezon. E vorba despre Klay Thompson, fiul fostului jucător de NBA, Mychal Thompson, care a evoluat în carieră la Portland Trail Blazers, San Antonio Spurs și Los Angeles Lakers. Însă hu s-a ridicat niciodată la înălțimea fiului. „Scăpat” ca prin minune de un transfer la Minnesota Timberwolves, Thompson își răsplătește acum șefii. Cu performanțe incredibile, cum ar fi cea de sâmbătă dimineață, în care a marcat 52 de puncte în victoria lui Warriors, contra lui Sacramento Kings, scor 126-101! Iar 37 de puncte au fost marcate doar în sfertul trei! Adică un record istoric pentru NBA, care nu a mai văzut niciodată un jucător care să marcheze mai mult de 33 de puncte într-un singur sfert. O reușiseră Melo Anthony (2008 – pentru Denver Nuggets) și George Gervin (1978 – San Antonio Spurs), în timp ce legendarul Wilt Chamberlain nu reușise decât 32, respectiv 31 de puncte în meciuri diferite. Tot Thompson a mai doborât un record: a avut un procentaj de 73,3% al aruncărilor de trei puncte reușite (11/15), lucru nemaiîntâlnit în istoria Ligii Profesioniste de baschet din America.
LeBron James speră să o conducă pe Cleveland Cavaliers către un sezon cât mai lung
Cinci victorii la rând pentru Cleveland
Revenirea lui LeBron James, după o pauză de două săptămâni, cauzată de accidentări la spate și genunchi a revitalizat total o echipă care părea că se află în derivă. Chiar dacă mai are momente în care pare deconcentrat, iar defensiv nu se ridică la nivelul la care obișnuia să joace la Miami Heat, LeBron e un adevărat lider. A dovedit-o și în victoria obținută în fața lui Charlotte Hornets, scor 129-90, una în care a terminat meciul cu 25 de puncte, 6 recuperări, 9 pase decisive și 4 intercepții. A fost una dintre cele mai mari victorii din istorie pentru Cleveland – a șasea, cea mai mare fiind în 1991, 68 de puncte în fața lui Heat – care conducea la pauză cu 75-40, diferența de 35 de puncte fiind cea mai mare din istoria francizei. Și J.R. Smith, transferat în iarnă de la New York Knicks, s-a remarcat, reușind 21 de puncte cu șapte aruncări de trei puncte! Cleveland (24-20) a urcat pe locul 5, după cinci victorii consecutive), în timp ce Hornets (18-26) speră să prindă ultimul loc de play-off, fiind la același număr de victorii cu Brooklyn Nets.
Paul Millsap și Kyle Korver s-au apărat excelent la jucătorii lui Thunder, reușind o victorie imensă
Atlanta Hawks, record al francizei: 15 victorii la rând
Cine se aștepta ca un grup de veterani, fără un orizont clar, care formau o echipă ce pierdea mai mereu în primul tur al play-off-ului, să fie marea revelație a acestui sezon? Probabil că nimeni! Dar Atlanta Hawks scrie istorie în 2015! A 29-a victorie în ultimele 31 de meciuri a fost, de fapt, a 15-a consecutivă, record istoric pentru franciza din Atlanta, care a început sezonul în controverse, după ce unul dintre patroni a trimis un e-mail rasist la adresa lui Luol Deng, una dintre țintele echipei în sezonul precedent. Doar că jucătorii au șters cu buretele impresia acelei controverse, iar rezultatele sunt fabuloase: la mijlocul sezonului, Atlanta (36-8) domină Estul și are șanse minime să mai piardă primul seed. Mai ales cu evoluții ca cea din victoria de sâmbătă dimineață, 103-93, în fața Oklahomei City Thunder. O victorie în care Paul Millsap (22 de puncte, 10 recuperări, 3 pase decisive) i-a eclipsat pe Russell Westbrook și Kevin Durant. Iar Thunder (22-21) are emoții tot mai mari în ceea ce privește calificarea în play-off, într-o conferință nebună, nebună de tot.
Alte rezultate înregistrate sâmbătă dimineață în NBA
Philadelphia 76ers – Toronto Raptors 86-91 Miami Heat – Indiana Pacers 89-87 New York Knicks – Orlando Magic 113-106 Dallas Mavericks – Chicago Bulls 98-102 Minnesota Timberwolves – New Orleans Pelicans 84-92 San Antonio Spurs – Los Angeles Lakers 99-85 Denver Nuggets – Boston Celtics 99-100 Phoenix Suns – Houston Rockets 111-113
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER