Voleiul și baschetul renasc în Turda** Ghiță Mureșan, selecționer pentru o școală de baschet

Până nu demult, sportul rege pe malul Arieșului a fost măria sa
fotbalul, dar performanțele au întârziat să apară. Pe lângă fotbal
mai sunt ramuri sportive care se bucură de succes, dar nu au avut
suficientă susținere financiară.

Dacă ani de-a rândul echipa de volei a Clubului Sportiv Școlar, a
avut evoluții bune și a dat talente acestui sport la nivel
național, nu s-a putut evolua în eșaloanele superioare, tocmai din
lipsa fondurilor.

Începând din această vară, profesorul Alexandru Lazăr a obținut
girul și suportul financiar al Primăriei și al Consiliului Local
Turda pentru a înscrie echipa de junioare în campionatul Diviziei
A2 de volei feminin. Încă din vara anului 2009, odată cu revenirea
la obârșie a fraților Horațiu și Ovidiu Gal, la Turda s-a pus
bazele unei echipe de handbal masculin, care la finalul sezonului
2009 – 2010 s-a poziționat pe locul 3 în divizia A de handbal
masculin.

În această vară, în perioada precompetițională, lotul turdenilor a
suferit multiple modificări, în vederea abordării noului sezon, cu
gândul la promovare în liga națională de handbal. Tot în acest
context, sau organizat turnee de pregătire, elevii lui Horațiu Gal
au avut ca parteneri de întrecere pe Dinamo București, HC Bucovina
Suceava, CSM București, CSM Satu Mare, CSM Oradea, Centrul Olimpic
de la Sighișoara și Steaua București.

Începând din 1 septembrie, Ghiță Mureșan, românul care a jucat în
NBA, a demarat selecția pentru o școală de baschet la Turda, sport
care se mai practica sporadic prin școli. Această activitate se va
desfășura datorită condițiilor asigurate de către primărie și
consiliul local, părinții nefiind obligați să plătească taxe pentru
odraslele lor.

Articol scris de Ioan ARION

Publicat: 02 09. 2010, 20:50
Actualizat: 02 09. 2010, 20:52