Vineri, 8 septembrie, sunt programate la Manila, capitala Filipine, mai exact în Mall of Asia Arena, cele două semifinale în Mondialul de baschet! FIBA World Cup 2023 se apropie de final, miza este uriașă iar spectacolul sportiv a copleșit o țară care oricum trăia, de generații, respirând baschet după cum ați putut descoperi AICI într-un reportaj emoționant de la fața locului! Marea finală va fi duminică, 10 septembrie, iar în lupta pentru medalia de aur sunt Statele Unite ale Americii, Germania, Serbia și Canada. Două europene contra favoritelor 1 și 2 la acest turneu final.
SUA vs Germania și Serbia vs Canada sunt cele două partide de vineri, cu americanii super favoriți în duelul lor și canadienii având un avantaj, teoretic, ceva mai mic în fața sârbilor. Au fost 32 de naționale la startul turneului, au mai rămas patru în cursă, iar cele două protagoniste din marea finală, potrivit analiștilor, ar trebui să fie SUA și Canada. Dar cine ar putea băga mâna în foc pentru acest scenariu, când toată desfășurarea de până acum ne-a oferit surprize de tipul ieșirii din competiție a Franței încă din prima fază a grupelor? Când Lituania a învins SUA și apoi a pierdut categoric în fața Serbiei? Ori când Letonia a câștigat cu Spania? ProSport îți prezintă chiar de la Mondialul de baschet tot ce trebuie să știi despre semifinale și finală!
Mare favorită la titlul mondial încă dinaintea startului turneului, naționala SUA compusă din staruri NBA a avut un parcurs lejer, previzibil, în turneu, până la un punct. Victorii fără istoric cu Noua Zeelandă (99-72), Grecia (109-81) și Iordania (110-62) în prima fază a grupelor, apoi 85-73 cu Muntenegru și… 104-110 cu Lituania! A fost doar un șoc baltic? Un accident? În sferturile de finală, un 100 la 63 cu Italia ar părea să confirme asta. Dar lasă loc și pentru încă un miracol împotriva pronosticurilor, de care Germania ar putea profita, prin forța demonstrată în turneu până acum.
Trebuie să arătăm că jucăm ca o echipă în 40 de minute de baschet consistent. Acțiunile individuale nu vor rezolva lucrurile. Trebuie să avem o prestație bună ca echipă. Și dacă vom face asta, putem să învingem pe oricine!” – Franz Wagner, baschetbalist Germania
S-au disputat 18 turnee Mondiale de baschet masculin până la acesta, din 2023. Cu 5 titluri în palmares, SUA este regină all-time, Serbia are și ea două titluri de performanță maximă, în vreme ce nemții se pot mândri doar cu un bronz, cucerit în 2002. Canada, considerată de mulți singura adversară cu resurse reale care să zdruncine SUA la acest moment, nu a urcat vreodată mai sus de locul 6 la Mondiale, în cele 15 participări! Așadar, scrie istorie oricum, deja!
În 2010 și 2014, starurile NBA din team America au cucerit medalia de aur și ar fi putut face o triplă consecutivă dar s-a intercalat Spania, la ultima ediție FIBA World Cup, 2019, între laureate. La fel cum, aceeași Spanie, prin titlul din 2006, a furat aceeași șansă Serbiei la tripla Mondială!
Firește, SUA e o echipă 100% NBA, iar numărul jucătorilor provenind din cea mai tare ligă de baschet a lumii s-a dovedit deja a fi un factor determinant în parcursul la acest turneu mondial, după cum era previzibil. Canada are 7 vedete NBA în lot, iar Germania, doar 4, în vreme ce Serbia, numai 3. Iată cum arată împărțirea lor pe echipe NBA, o radiografie care reprezintă, în același timp, și garanția show-ului baschetbalistic formidabil care ne așteaptă în aceste zile!
Per total, 17 din cele 29 de echipe din ultimul sezon NBA sunt reprezentate în semifinalele Mondialului de Baschet, printr-un total de 26 de jucători ai celor patru naționale performere!
Pentru Serbia, acest turneu este unul cu totul și cu totul special. Din mai multe motive, unele senine, altele legate de suferință. Reprezentativa est-europeană care trecut convingător de Lituania în sferturile de finală, într-o partidă la care ProSport a fost în sală și a cărei poveste specială o poți descoperi AICI, l-a pierdut în prima fază a grupelor pe Borisa Simanic. Jucătorul, lovit în meciul cu Sudanul de Sud, se află într-un spital din Manila. A suferit deja două intervenții chirurgicale, prin cea de-a doua i-a fost scos un rinichi. Forța emoțională și mentală pe care o conferă acest episod dramatic constituie un boost de încredere uriaș pentru coechipierii săi. Poți descoperi detalii AICI, într-un reportaj dedicat poveștii tricoului cu nr. 28 care e mereu lângă naționala Serbiei!
Totodată, Manila și Filipine au o rezonanță aparte pentru baschetul de la Belgrad. Aici, în 1978, la primul Campionat Mondial de Baschet masculin organizat în Asia, Iugoslavia lui Dalipagic încoronat MVP al turneului devenea campioană mondială! În fața unui URSS copleșitor, după o partidă decisă în overtime!
Credite foto: FIBA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER